3.000 de pompieri pregătiți să intervină în zonele pentru care s-a emis COD GALBEN de ploi

Peste 3.000 de pompieri militari cu 1.000 de mijloace tehnice specifice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele pentru care meteorologii au emis atenţionare cu cod galben de ploi.

 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în contextul atenţionării meteorologice emise pentru 29 judeţe şi Capitală, IGSU a dispus unităţilor subordonate din judeţele vizate să ia măsurile necesare pentru prevenirea şi gestionarea producerii unor eventuale situaţii de urgenţă.

 

„Începând de marți dimineaţă, la 09,00, vor intra sub atenţionare cod galben următoarele judeţe: Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vrancea, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Bucureşti. Având în vedere că sunt preconizate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zonele montane, care pot produce efecte asupra populaţiei şi mediului, în judeţele aflate sub incidenţa atenţionărilor de vremea rea, IGSU a dispus asigurarea rezervei de personal şi activarea, la nevoie, a grupelor operative pentru intervenţia imediată”, se arată în comunicat.

 

Totodată, la nevoie, echipajele serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă vor fi dislocate, în cel mai scurt timp, în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative.

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU.

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare cu cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic, valabilă pentru zilele de marţi şi miercuri. Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 mai, ora 9,00 – 4 mai, ora 21,00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi ploi pe arii extinse, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20 – 30 litri/mp şi izolat peste 50 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. În zonele aflate sub atenţionare, vântul va avea temporar intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here