Experiențe educaționale inedite pentru 10 elevi și 5 profesori din Iași

Cinci cadre didactice şi zece elevi de la Școala Gimnazială „Gh. Brătianu” din Iași s-au bucurat de un real schimb intercultural la începutul lunii aprilie, în localitatea Aversa din Italia.

 

Ei au fost implicați în diverse activități legate de domeniul viticol, fiind vorba despre cea de-a doua întâlnire din cadrul  Proiectului Erasmus „La vigne au carrefour des cultures latines” (Vița de vie la confluența culturilor latine), coordonat de Colegiul „Victor Louis” din Talence, Franța în parteneriat cu Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” din Iaşi și Școala „G. Pascoli” din Aversa, Italia.

 

În cadrul reuniunii transnaționale cadrele didactice au participat la mai multe activități care vizează cele două teme ale proiectului din acest an: arta și literatura. Dintre acestea menționăm vizita unui muzeu arheologic, a expoziției de ceramică greacă cu tematica mitologie și peisaje, a unui sit arheologic. Pe coasta amalfitană am avut ocazia de a realiza studiul geografic al unui peisaj viticol, imaginând totodată diverse posibilități de abordare pedagogică interdisciplinară. Vizita orașului Pompei – oraș inclus în patrimoniul UNESCO – a reprezentat o reală călătorie înapoi în timp; un oraș care ne-a desfătat cu ale sale picturi, sculpturi și mozaicuri. Astfel, cadrele didactice au participat la activități specifice, schimbul de practici pedagogice dovedindu-se foarte util.

 

Elevii participanți la mobilitatea din Italia au fost implicați în următoarele activități: schimburi lingvistice, descoperirea patrimoniului arhitectural, a peisajului viticol și fotografierea acestuia, asistențe la cursurile elevilor italieni, dar și vizita unui muzeu de corali. Ei au  participat alături de elevii francezi și italieni la activități comune din cadrul proiectului. Printre acestea amintim: selecția termenilor pentru dicționarul cvadrilingv Vino Dico, prezentarea fotografiilor peisajelor viticole și a descrierilor acestora și realizarea de etichete pentru sticle de vin.

 

La finalul întâlnirii, profesorii coordonatori din cele trei țări participante au discutat despre temele ce urmează a fi tratate anul viitor, adică istoria și geografia și modalitățile de abordare a activităților comune, cât și a celor individuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here