OMV: „Gazele din Marea Neagră să rămână în România”

OMV şi ExxonMobil nu vor începe producţia de gaze în perimetrul Neptun din Marea Neagră mai devreme de anul 2020, întrucât, până acum, nu s-a luat decizia finală de investiţie, a declarat directorul general al OMV, Reiner Seele. „Nu vom avea gaz înainte de 2020 din Marea Neagră. Avem nevoie de mai mult timp pentru decizia finală de investiţii. Nu am finalizat studiile încă şi nu am agreat modelul de producţie cu partenerii de la ExxonMobil”, a spus el, potrivit incomemagazine.ro.

Seele a adăugat că decizia finală va ţine cont şi de cadrul fiscal care va fi în vigoare. „Trebuie să ştim care vor fi avantajele acestui proiect din punctul de vedere al costurilor. (…) Trebuie să ştim care va fi cadrul legal, dar avem nevoie de un cadru fiscal care să nu se schimbe odată la 2-3 ani. Nu fiecare guvern sau ministru să schimbe cadrul legal”, a explicat şeful OMV.

Potrivit afirmatiilor sale, că gazul din Marea Neagră va fi folosit pentru alimentarea pieţei locale şi a pieţelor din jurul Mării Negre. „Aş prefera ca gazele din Marea Neagră să rămână în România”, a adăugat el. Totuşi, în strategia companiei pentru perioada de până în 2020 este inclusă participarea în realizarea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia prin Marea Baltică, prin Germania, până în Austria la hub-ul de gaze Baumgarten.

Această conductă, care va avea o capacitate de 55 de miliarde de metri cubi pe an, va fi gata în 2019. Jumătate din participaţie este deţinută de Gazprom, iar OMV, E.ON, Engie, Shell şi BASF au câte 10%. Costurile totale vor ajunge la 10 miliarde de euro. „Nord Stream 2 este foarte important din punctul de vedere al asigurării securităţii în aprovizionare”, a subliniat şeful OMV.

Întrebat dacă este posibil ca prin conducta Nord Stream 2 să vină gaze şi în România, Seele a precizat că, teoretic, este posibil, însă întrebarea este dacă va fi nevoie de aşa ceva. „În principiu, da, este o rută, dar chiar vom avea nevoie? România are un confort pe care şi l-ar dori multe ţări, de independenţă pe piaţa gazelor, şi vom investi să creştem producţia de gaze din România. Dacă vom pregăti exportul de gaze din România, vom avea mai multă putere decât să aducem molecula de gaz aici”, a comentat şeful OMV.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunţat, în februarie, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.

OMV Petrom a contribuit cu 50% din această sumă. „Am forat şapte sonde în acest perimetru, iar majoritatea au întâlnit acumulări de gaze. Avem rezultate suficient de încurajatoare pentru a continua evaluarea viabilităţii comerciale. Decizia finală de investiţie este estimată în aproximativ doi ani”, a spus Selischi.

 

 

Citește mai multe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here