Bogdan Licu: „S-a întocmit dosar penal pentru scurgerile de informaţii din dosarul Colectiv”

Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a anunţat că a fost deschis DOSAR PENAL după scurgerea de informaţii din DOSARUL #Colectiv.  Bogdan Licu, procurorul general interimar, a subliniat că informaţiile scurse presei săptămâna trecută nu reflectă rechizitoriul, transmite B365.

Alin Anastasescu, unul dintre patronii de la Clubul Colectiv, le-a declarat procurorilor că știa de la constructor că buretele aplicat pe stâlpii de susținere și pe tavan era ignifugat. Informația apare în draftul de rechizitoriu, finalizat de procurorii de la Parchetul General. Documentul include, de altfel, și declarațiile celorlalți doi patroni.

Conform agerpres.ro, Anastasescu a declarat totodată că, la un moment dat, acel burete a fost spălat cu detergent. Ștefan Andras Suto însă, proprietarul firmei Luxory Media SRL care a efectuat lucrările de renovare la clubul Colectiv, susține că patronii clubului sunt cei care au optat pentru folosirea de materiale mai ieftine neignifuge, respectiv plăci din poliuretan debitat drept neignifugate. Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Colectiv, urmând ca în scurt timp cei trei patroni ai clubului să fie trimiși în judecată.

În draftul de rechizitoriu se află și declarațiile celor trei patroni de la Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu. În declarațiile date anchetatorilor, cei trei explică împrejurările în care au fost realizate amenajările în interiorul clubului Colectiv, cum s-a efectuat antifonarea cu un burete a stâlpilor de susținere și a tavanului și cine a luat decizia de a amplasa containerul la intrare.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here