Nuţu Cămătaru, arest la domiciliu la 50 de kilometri distanţă de Capitală

Judecătorii au decis că Nuţu Cămătaru poate fi cercetat în arest la domiciliu. Acesta va fi obligat însă să stea la aproape 50 de kilometri de Capitală, într-un sat în apropierea Snagovului, şi nu la domiciliui său din sectorul 5.

 

Cămătaru se află în arest preventiv din vara anului trecut, după o bătaie cu un clan rival chiar pe holurile Curţii de Apel Bucureşti. Deşi oficial locuieşte in sectorul 5, Nuţu Cămătaru nu va avea voie să se apropie de capitală.

 

Inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu persoana vătămată., precum şi cu martorii din prezenta cauză.

 

Asta se specifică în decizia magistraților de la Judecătoria sectorului 4 care l-au plasat pe Nuţu Cămătaru în arest la domiciliu. Considerat unul dintre cei mai periculoşi interlopi din România, Ion Balint va sta la aproape 50 de kilometri de Capitală, într-un sat în apropierea Snagovului.

 

Nuţu Cămătaru a ajuns în spatele gratiilor în vara anului trecut după o altercaţie cu interlopul Gabi Buşă, fost locotenent al său. Totul s-a întâmplat în timpul procesului în care membrii clanurilor Cămătarilor şi Sportivilor sunt judecaţi pentru incidentele din Piaţa Niki Scorpion din Rahova, din urmă cu 3 ani.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here