CAZ ŞOCANT pe masa magistraţilor ieşeni. În loc să aibă grijă de fete, le-a batjocorit în ultimul hal pe un câmp

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Florin David, în vârstă de 33 de ani, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de viol în formă continuată asupra a două minore pe care trebuia să le protejeze. Cele două fete au fost abuzate sexual de la vârsta de 14 ani.

 

Anchetatorii spun că agresorul le-a abuzat pe fete în timp ce partenera sa era plecată la muncă în străinătate.

 

„În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului David Florin că:

1. În vara anului 2014, pe parcursul a circa trei luni, în timpul nopţii, în repetate rânduri, în camera sa ori pe câmpurile din sat, prin constrângeri fizice şi psihice şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a încercat raporturi sexuale cu persoana vătămată P.M., în vârstă de 14 ani la acea dată, nereuşite din cauza stării de ebrietate sau a opoziţiei fetei, dar a şi supus-o pe victima aflată în grija sa, la nenumărate raporturi sexuale normale.

 

2. În perioada 04.12.2015-21.03.2016, de nouă ori, prin constrângeri fizice şi psihice, dar şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a supus-o pe minora P. L. M., în vârstă de 14 ani, aflată în grija sa, la acte de natură sexuală, acte sexuale orale şi raporturi sexuale normale, persoana vătămată fiind deflorată în noaptea de 31.12.2015/01.01.2016.

 

Persoanele implicate provin din mediul rural, iar inculpatul, în calitatea sa de partener consensual al mamei celor două victime minore, a avut în grijă persoanele vătămate pe durata plecărilor concubinei la muncă în străinătate.

 

Faptele au fost denunţate cu întârziere, autorităţile fiind alertate în dimineaţa zilei de 23 martie 2016 printr-un apel la numărul de urgenţă 112, iar la scurt timp după aceasta inculpatul a fugit de la domiciliu.

 

Inculpatul a fost arestat la data de 28 martie 2016.

 

În prezent victimele minore beneficiază de asistenţă specializată din partea DGASPC Iaşi.

 

Dosarul urmează să parcurgă procedura de cameră preliminară la Judecătoria Iaşi”, arată procurorii ieşeni în materialul trimis instanţei de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here