Soluţii pentru salvarea planetei: farfuri eco de unică folosinţă. Rămâi uimit când ai să vezi din ce sunt făcute

Foto: Ecoinventos

În Tailanda, s-au realizat farfurii de unică folosinţă confecţionate din frunzele arborilor. Ele le-ar putea înlocui pe cele din spumă de polistiren, fără să se piardă din calitate, dându-le aceeaşi utilizare.

 

Deşeurile din plastic reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra mediului. Utilizarea acestora fără discernământ şi reciclarea neeconomică, fac din plastic unul dintre cei mai letali poluanţi ai planetei noastre.

 

Îngrijoraţi de numărul mare de ustensile de unică folosinţă din spumă de polistiren utilizate pentru servirea alimentelor, un grup de cercetători din cadrul Universităţii din Naresuan, Tailanda, au realizat farfurii de unică folosinţă confecţionate din frunzele arborilor. Ele le-ar putea înlocui pe cele din spumă de polistiren, fără să se piardă din calitate, dându-le aceeaşi utilizare.

 

Într-un interviu cu presa locală, oamenii de ştiinţă au explicat cum s-a ajuns la modelul ideal. Aceştia au explicat că au fost multe încercări şi multe erori până când au descoperit materialul ideal. Frunzele ideale pentru realizarea acestor ustensile ecologice provin de la trei tipuri de arbori: Petchara Chaowarat, Tectona grandis şi Ficus benghalensis, iar recoltarea frunzelor nu dăunează plantelor.

 

Detaliile procesului nu au fost publicate, se cunoaşte doar faptul că farfuriile sunt realizate numai cu materiale naturale. În loc de lac, de exemplu, oamenii de ştiinţă folosesc amidon pentru a le da mai multă substanţă şi strălucire acestor ustensile.

În timpul fabricaţiei, frunzele se păstrează aproape intacte, li se dă doar forma ustensilelor. Mai mult, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu spuma de polistiren, acestea sunt biodegradabile, se descompun oriunde, de preferinţă acolo unde există vegetaţie. Descompunerea nu afectează în mod negativ solul sau alte organisme.

 

Cercetătorii afirmă că rezistenţa noului material este echivalentă cu cea a altor materiale plastice de unică folosinţă. Ustensilele pot fi folosite atât pentru alimentele solide cât şi lichide, calde sau reci.

 

Sitintip Tantanee, profesor universitar şi membru al echipei de ingineri care a creat acest produs, explică faptul că intenţia este aceea de a lucra cu autorităţile municipale pentru a schimba, chiar din această lună, farfuriile din plastic cu cele din frunze, la evenimentele oficiale. Vor fi testate astfel în mod public utilitatea şi buna funcţionalitate a acestui nou material.

 

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here