Bilanţul cutremurului din Ecuador a ajuns la 272 de morţi şi peste 2.000 de răniţi (VIDEO)

Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade produs sâmbătă noapte în Ecuador a ajuns la 272 de morţi şi 2.068 de răniţi, a declarat preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, avertizând asupra posibilităţii de creştere a bilanţului, potrivit Reuters, transmite realitatea.md.

 

Seismul a zguduit provincia Esmeraldas din nord-vestul Ecuadorului, în apropiere de granița cu Colbia. Cele mai afectate provincii sunt Manabi, Guayas și Esmeraldas. Potrivit sursei, „toate forțele sunt în stare de alertă maximă pentru a proteja viața cetățenilor”.

 

Mai mult, există pericolul ca un val seismic să lovească Ecuadorul. Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a declanșat o alertă pentru regiunile aflate pe coasta din Columbia, Ecuador, Panama, Costa Rica și Peru. Ultimul cutremur puternic care a lovit Ecuadorul s-a produs în 1979, când au murit 600 de persoane şi au fost rănite alte 20.000.

 

 

(Sursa: realitatea.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here