Marşul disperării. Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Oltenia au pornit spre Bucureşti

Mineri şi energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au pornit cu puţin timp în urmă într-un marş de protest până la Bucureşti. Prin această acţiune ei vor să-şi exprime nemulţumirea faţă de disponibilizarea a sute de angajaţi ai complexului. 

 

Aproximativ 60 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, majoritatea reprezentanţi ai sindicatelor, tocmai au pornit pe jos din faţa Termocentralei Rovinari către Bucureşti.

Pe traseu, acestora li se vor alătura şi alţi colegi de la celelalte subunităţi ale companiei energetice. Federaţia Naţională Mine Energie a invitat toate sindicatele să participe la acest marş cu scopul de a atrage atenţia administraţiei publice centrale, parlamentului şi preşedintelui României cu privire la problemele cu care se confruntă compania.

Liderii de sindicat vor să ajungă la Bucureşti pentru a depune un memorandum pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia şi pentru a le înmâna guvernanţilor o listă cu revendicările angajaţilor companiei.

Sindicaliştii cer elaborarea în regim de urgenţă a unui program de eficientizare care să aibă la baza capacităţile de producţie la cele patru termocentrale, necesarul de lignit la cel mai mic preţ de producţie şi salarizarea personalului în baza unor indicatori de performanţă.

De asemenea, sindicaliştii cer sprijin de la Ministerul Energiei în constituirea unui pachet de 1.000 de Megawaţi cu hidro la un preţ competitiv pentru export, cu tranzacţionarea pe pieţele externe.

Deviza marşului este „S.O.S Salvaţi Complexul Energetic Oltenia!” şi va fi pe traseul Rovinari, Turceni, Craiova, Slatina, Piteşti, Găieşti, Bucureşti.

Minerii şi energeticienii spun că protestul va fi unul paşnic şi se aşteaptă în capitală la începutul săptămânii viitoare.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here