Fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Românești, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Poză simbol
Fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti din judeţul Botoşani, Marcel Badaşcă, care a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, a fost condamnat, astăzi, de Curtea de Apel Suceava, la patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani.

 

Acesta a fost găsit vinovat într-un dosar în care era acuzat că şi-ar fi însuşit mai mulţi saci cu ţigări de contrabandă pe care le-ar fi scos dintr-o magazie a instituţiei prin intermediul unor subalterni. Magistraţii Curţii de Apel Suceava au dispus, de asemenea, interzicerea dreptului acestuia de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dar şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, transmite Radio Iași.

 

Totodată, comisarul şef Marcel Badaşcă a fost obligat să achite Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi suma de 13.295 lei.

Potrivit procurorilor DNA, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, Marcel Bădaşcă, ‘fără să-şi anunţe superiorii, a dat ordine clare şi dispoziţii ferme subordonaţilor săi de a scoate ilegal, din camera de corpuri delicte a unităţii, înainte de numărare, fotografiere şi examinare criminalistică, 4 saci din rafie însumând 1.244 pachete cu ţigări, introduse ilegal în ţară în aceeaşi noapte, de care, ulterior, a dispus în interes personal, obţinând un folos şi cauzând bugetului de stat, un prejudiciu calculat la suma de 13.295 lei’.

 

Decizia Curţii de Apel Suceava este definitivă.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here