Lia Olguţa Vasilescu, cercetată în stare de libertate

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, va fi cercetată în libertate, a decis Curtea de Apel Bucureşti.

 

Primarul Craiovei fusese plasată în arest la domiciliu pe 31 martie printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti. Lia Olguța Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri pentru campania electorală din 2012 şi că a primit apoi mită în calitate de primar.

 

Acuzațiile aduse de procurori se referă la sponsorizări pentru campania electorală din 2012. Potrivit DNA, mai mulți oameni de afaceri „au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic”.

Atât avocaţii edilului, cât şi procurorii au contestat decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here