Nu-mi plac maneliştii. Au freza ţurţurată spre frunte şi fac dedicaţii stridente. Floc ţurţurat avea şi vaca bunicului. Deşi făcea parte dintr-o rasă fără coarne, era mereu agresivă cu mine. Cum avea ocazia, cum îşi izbea căpăţâna bontă de trupul meu. Chiar şi aşa, când a fost dusă la abator, mi-a părut rău. Nu-mi plac oamenii care îşi plimbă patrupedele prin parc fără să strângă fecalele din urmă. Nu-mi plac indivizii înzestraţi de natură cu răutate gratuită faţă de semenii lor.
Nu-mi plac perdelele, nu-mi plac rochiile de mireasă. Când eram copil şi am văzut pentru prima dată o persoană moartă, sicriul era acoperit cu un voal. De atunci, sunt mereu tentat să asociez orice ţesătură care acoperă faţa cu ideea de moarte.
Nu-mi place să văd femei care poartă burka. Nu-mi place să aud vorbindu-se limba arabă în jurul meu. Cuvintele par scuipate, vorbitorul parcă se-neacă. Şi totuşi, dacă uiţi de prejudecăţi şi interacţionezi civilizat cu exponenţi ai lumii arabe, vezi că sunt oameni inteligenţi, la fel ca tine. Doar că au obiceiuri care pot să nu-ţi placă, aşa cum tu ai obiceiuri care pot să nu le placă. Aşa cum maneliştii, care nu-s nici arabi, nici musulmani, nu-mi plac mie. Aşa cum eu însumi nu plac multora.
În general, nu ne place ceea ce ne agresează echilibrul lăuntric sau zona de confort psihic. Să ne lăsăm dominaţi de prejudecăţi e similar cu a ne otrăvi raţiunea.
Suntem tentaţi să credem că, în lumea arabă, femeia este privită inferior bărbatului. Doar că Maria, atunci când e bătută de Ion, nu pare încântată că în Europa femeia este egala bărbatului.
Ne inflamăm, pe bună dreptate, când presa britanică ne prezintă ca un popor de cerşetori doar pentru câţiva români care fac asta. Asta nu ne opreşte să catalogăm arabii drept leneşi. Îi cunosc pe Arez şi soţia sa care, în fiecare dimineaţă, vin să gătească până seara târziu într-un fast-food pe care-l deţin.
Valul de imigranţi din Europa ne-a făcut să intrăm în fibrilaţie. Toţi sunt terorişti. Au fost multe atentate, dar, dacă nu mă înşel, autorii n-au fost imigranţi, ci diferiţi indivizi născuţi în Europa la a n-a generaţie. Atentate au comis şi IRA, şi ETA şi Anders Breivik. Fiecare naţie are demenţii ei.
Sute de mii de suflete îşi joacă viaţa la loto traversând marea, spre Europa, pe ambarcaţiuni improvizate. Smartphone-ul e proba supremă. Nu-s de-adevăratelea săraci, vin să se detoneze. Dar dacă tehnologia a pătruns în lumea arabă? Dacă smartphone-ul e singurul mijloc pe care-l mai are refugiatul pentru a fi conectat cu familia rămasă în urmă? Dacă în afara de smartphone, acei oameni nu mai au nimic?
Am văzut că unii reprezentanţi ai lumii musulmane se dezic de actele criminale. Vrem mai mult. Aşteptăm ca mii de musulmani să iasă în stradă pentru a protesta şi a se delimita de acţiunile teroriste. Când o să văd mii de europeni ieşind în stradă pentru a pune presiune pe guvernele lor ca să oprească războiul din Siria, atunci o să am aceeaşi aşteptare şi de cealaltă parte.
Te îngrijeşti de un copil după ce i-ai omorât familia pentru că rudele se căsăpeau între ele. Parcă e cam mult să-i ceri să te iubească.
