Ponta, un nou atac: „Iohannis şi-a prelungit vizita la Washington ca să asiste la Festivalul Cireşilor înfloriţi”

Fostul premier Victor Ponta îl atacă pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat în SUA, unde a participat la un summit consacrat ameninţării nucleare, spunând că şeful statului „şi-a prelungit vizita la Washington ca să asiste la Festivalul Cireşilor înfloriți.

 

Lideri din circa 50 de ţări, inclusiv preşedintele roman Klaus Iohannis, s-au întâlnit la Washington pentru un summit consacrat ameninţării nucleare.
 Preşedintele şi soţia sa, Carmen, au avut la Washington şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti. Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după Summitul privind Securitatea Nucleară, că România s-a angajata la o serie de măsuri în acest domeniu, precum consolidarea capacităţilor de investigaţii criminalistice şi îmbunătăţirea securităţii transportului materialelor nucleare şi radioactive.

 

„Am anunţat o serie de noi angajamente pe care România şi le-a asumat cu acest prilej, şi anume: consolidarea capacităţilor naţionale pentru investigaţii criminalistice în domeniul nuclear, prin implementarea unui sistem-pilot de depistare a circulaţiei şi transportului surselor radioactive, dezvoltarea şi implementarea unui curs naţional de training pe tema culturii securităţii nucleare, o nouă contribuţie voluntară la Fondul de Securitate Nucleară al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică”, a spus Klaus Iohannis.

„România are o serie de realizări în domeniul securităţii nucleare, care trebuie recunoscute şi asumate ca atare. Am folosit acest prilej pentru a le evidenţia. Acestea reprezintă suficiente motive pentru a fi cu adevărat mândri de conduita noastră şi suntem convinşi de perspectivele pentru dezvoltarea în continuare a programului nuclear românesc”, a mai spus preşedintele.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here