Donald Trump loveşte din nou: „Femeile care fac avort trebuie pedepsite”

Candidatul la preşedinția SUA, Donald Trump, a declarat că avortul ar trebui interzis și că femeile care fac întrerupere de sarcină trebuie pedepsite. Mogulul imobiliar a spus că el este „pro-life” și că nu a stabilit încă exact ce pedeapsă trebuie să primească o femeie care face avort, relatează Bloomberg

 

„Cred că este o problemă foarte serioasă asupra căreia trebuie să luăm o decizia. Sunt pro-life. Ne-am întoarce la o perioadă anterioară când femeile trebuiau să meargă într-un loc ilegal pentru a face avort, dar trebuie interzis. Trebuie să existe o formă de pedeapsă pentru femei”, a spus Donald Trump. 

Donald Trump a adăugat că ar fi anumite situații în care avortul ar putea fi permis. 

Înainte să se înscrie în partidul Republican, Donald Trump a fost democrat și a fost criticat puternic tocmai pentru că a susținut dreptul la avort, amintește BBC News. 

Liderii republicani și-au exprimat îngrijorarea față de șansele lui Donald Trump la alegerile generale, deoarece sondajele arată că nu este deloc plăcut de electoratul feminin.  

Contracandidata lui Trump în cursa pentru Casa Albă, democrata Hillary Trump, a reacționat pe Twitter față de declarația republicanului. 

„Când credeai că nu poate fi mai rău de atât. Îngrozitor și revelator”, a scris Clinton pe platforma de microblogging. 

 

Avortul este legal în Statele Unite din 1973, după o decizie definitivă a Curții Supreme. 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here