Băsescu: „Dacă Erdogan vrea moschee, să dea României teren pentru o catedrală”

FOTO: gandul.info

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, că negocierile româno-turce privind construirea unei moschei la Bucureşti au început în timpul lui Ion Iliescu, dar problema s-a pus ca, în schimbul terenului pentru moschee, să se dea un teren pentru construirea unei catedrale româneşti în Turcia, Klaus Iohannis în schimb negociind doar pentru o capelă.

 

”Nu aş vrea să supun la vot dacă să facem o moschee pentru pelerinaj. Iohannis ne-a arătat la Ziua Unirii, la Iaşi, că are o caciulă cu care putem să-l facem şi muftiu, la moschee”, şi-a început Traian Băsescu discursul în faţa Congresului PMP.  El a arătat că, pentru construirea moscheei, este nevoie de o autorizaţie de construcţie, semnată de primarul general, transmite jurnalul.ro.

 

”Sper să fie unul de-al nostru, care să facă ce trebuie. Aici discutăm de o moschee, ceea ce înseamnă pelerinaj. Ceea ce a oferit Erdogan în schimb a fost o capelă. O capelă putem avea fiecare în casă. Dacă vrea să construiască o moschee, României trebuie să i se dea teren pentru o catedrală, nu pentru un mic loc de rugăciune, care să devină şi loc pentru pelerinaj, adică o adevărată poveste”, a declarat Băsescu. Fostul preşedinte a recunoscut că ”a existat tot timpul în discuţiile româno-turce subiectul moscheii”.

 

”S-a spus că o putem analiza pozitiv, cu condiţia să ne arătaţi terenul în Istanbul, pentru echivalentul unei moschei, care să se numească Brâncoveanu pentru că acolo a fost decapitat domnitorul român, cu toată familia lui”, a mai afirmat Traian Băsescu. El a ţinut să precizeze că ceea ce au comunicat cei doi şefi de stat, Klaus Iohannis şi Recep Tayyip Erdogan, este ”inadmisibil în ceea ce priveşte acordul părţii române”.

 

”Aş aduce aminte, pentru cei cu memoria scurtă: când eram primar general, am refuzat să semnez pentru Catedrala Mânturii Neamului pentru că se afecta Parcul Carol. Această problemă este din timpul preşedintelui Iliescu, dar niciun preşedinte până la Iohannis nu a spus da, construiţi o moschee, că eu o să fac o capelă”, a mai comentat Traian Băsescu. 

 

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că proiectul moscheii care urmează să fie construită în Bucureşti se afă în faza de obţinerii autorizaţiilor, şeful statului român anunţând că această chestiune e de „competenţa” Primăriei. „În timpul vizitei făcute la Bucureşti (în aprilie 2015 – n.r.), am discutat această chestiune cu domnul preşedinte Iohannis. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile necesare. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm”, spune Erdogan.

 

Preşedintele turc consideră că o astfel de moschee ar fi „expresia cea mai frumoasă a dialogului şi solidarităţii dintre cele două ţări”.

 

 

(Sursa: jurnalul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here