„Apa în literatură”: ediția a II-a a concursului organizat de Ziua Mondială a Apei

Pentru al doilea an consecutiv, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și SC ApaVital SA Iași organizează un concurs cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. În acest an, tema concursului este „Apa în literatură”. Competiția se adresează exclusiv elevilor de liceu din județul Iași și se va desfășura în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd. Ștefan cel Mare nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin), duminică 20 martie 2015, începând cu ora 10.00.

 

Echipajele, formate din câte trei elevi de la fiecare liceu participant, vor trebui să răspundă la o serie de întrebări formulate din bibliografia comunicată odată cu regulamentul, dar și la întrebări de cultură generală.

 

Premiile pentru ocupanții primelor trei locuri în ordinea punctajului obținut sunt în bani și sunt acordate de SC ApaVital SA Iași (fondul total de premiere este în valoare de 2250 lei). Pentru ocupanții următoarele locuri se vor acorda premii constând în obiecte și materiale promoționale. Juriul este format din: Dan Doboș (director, Biblioteca Județeană), prof. univ. dr. Constantin Dram, Bogdan Mihai Mandache (redactor), Florentin Busuioc (bibliograf) și ing. Răzvan Manolache (șef Birou Relații Publice, ApaVital Iași).

 

Cu aceeași ocazie, studenți ai Facultății de Muzicologie de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (Mădălina Andrieș – flaut, Ecaterina Blaj – vioară, Mihaela Spulber – pian) vor interpreta un colaj de fragmente de muzică clasică reunite sub genericul „Muzica Apelor”. În program: Dunărea albastră de J. Strauss,  Valurile Dunării de I. Ivanovici și Valse Impromptu (Cziffra) de Fr. Liszt.

 

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie și are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.

 

În fiecare an, marcarea acestei zile se face sub un slogan, pentru anul 2016 acesta este „Apa și locurile de muncă” (Water and Jobs).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here