Două cutremure pe oră, azi noapte, în Vrancea

Două cutremure de magnitudine 3,0 pe scara Richter s-au produs noaptea trecută în Vrancea. Primul seism a avut loc la ora 23.37, la o adâncime de 138 km, iar cel de-al doilea la ora 00.23, la o adâncime de 127 km

 

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului a explicat că seismele din Vrancea sunt o replică a cutremurului de 5,5 pe Richter produs în aceeaşi zonă săptămâna trecută.

 

„Ce se întâmplă acum sunt un fel de replici, au apărut mai târziu decât ne aşteptam. Ele reprezintă o activitate absolut normală şi e bine să apară astfel de replici, o eliberare completă a zonei. În continuare Vrancea reintră în regimul normal şi poate să apară cutremurele pe care le ştim de obicei, mici sau moderate, pot fi şi de 4 dar care apar în fiecare lună şi au o anumită rată de producere”, a declarat Radulian.

 

Un alt seism a mai avut loc în aceaşi zonă ieri, la ora 11.38. Magnitudinea a fost de 3,5 pe Richter, la o adâncime de 140 km. Cutremurul nu a fost urmat de replici.

 

Duminica trecută, un cutremur de magnitudine 5,5 pe Richter s-a produs în zona Vrancea, la ora 04.37, la o adâncime de 134 de kilometri. Seismul a fost cel mai puternic din ultimii patru ani şi s-a resimţit şi la Chişinău.

 

(Sursa: romaniatv.net)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here