Rotaţia cadrelor, în Poliţia ieşeană. Gheorghe Fotea, numit şef la Poliţia Municipiului

Val de schimbări în interiorul poliţiei ieşene. Începând de astăzi, Poliţia Municipiului Iaşi are un nou şef în persoana comisarului şef Gheorghe Fotea, care a asigurat până în prezent conducerea structurii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC), informează „Ziarul de Iaşi”.

 

Timp de patru ani, Poliţia Municipiului Iaşi a fost condusă de comisarul şef Gabriel Doru Panţîru. Practic, potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, mutările au început ca urmare a ieşirii la pensie a comisarului şef Petru Bălteanu, care conducea, din 2006, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE).

Locul acestuia a fost dorit de Doru Panţîru, şeful Poliţiei Municipiului Iaşi, căruia i-a fost acceptat transferul. Comisarul Panţîru fusese numit la conducerea Poliţiei Municipiului în anul 2012, după ce l-a înlocuit la comandă pe Lucian Mursa, care la vremea respectivă s-a transferat ca poliţist judiciar la Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi.

Gheorghe Fotea a asigurat conducerea Serviciului de Investigaţii Criminale din 15 mai 2013. Odată cu plecarea lui în fruntea Poliţiei Municipiului Iaşi, împuternicit la comanda Serviciului de Investigaţii Criminale va fi subcomisarul de poliţie Mihai Svalja, şeful Biroului Omoruri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi. Subcomisarul este privit de şefii IPJ Iaşi ca una dintre tinerele speranţe în materie de investigaţii.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here