100 de elevi din mediul rural vor petrece gratuit o săptămână în Tabăra de la Durău

Tabăra se derulează în cadrul proiectului „Împreună pentru copii”! şi are loc în intervalul 14-20 martie 2016, fiind un moment mult aşteptat atât de cei mici, cât şi de organizatori, cei care au făcut eforturi semnificative pentru a le oferi participanţilor o experienţă educativă complexă. Participanţii sunt 100 de elevi din ciclul primar şi gimnazial, din 74 de unităţi şcolare ieşene din mediul rural, însoţiţi de 10 cadre didactice implicate în activităţile proiectului. Toate cheltuielile sunt asigurate prin proiect. 

 

Programul taberei include activităţi variate: ateliere de dezvoltare personală, drumeţii, karaoke, activităţi în parcul de aventură (unde sunt amenajate – o tiroliană,  un panou de căţărare, punţi suspendate), jocuri combinate de echilibru, coordonare şi îndemânare, dar şi vizite la obiective turistice – Cetatea Neamţului, Casa Memorială „Ion Creangă” şi Zimbrăria Vânători.

 

Activităţile taberei au fost astfel concepute încât să îmbine petrecerea plăcută a timpului liber cu atingerea unor obiective educaţionale: dezvoltarea capacităţii de interrelaţionare şi comunicare, dezvoltarea capacităţii de lucru în echipă sau dezvoltarea şi stimularea activităţilor practice.

 

Tabăra se va încheia cu un moment special –  prezentarea spectacolului final realizat de copii în cadrul atelierelor de lucru.

 

Tabăra de la Durău are loc în complexul ARTED, iar pe site-ul taberei – arted.ro – va fi postat zilnic un scurt film de prezentare a activităţilor derulate în cadrul taberei. Activităţile organizate pe parcursul săptămânii sunt gândite astfel încât să acopere toate zilele petrecute în cadrul complexului, convingându-i pe copii să îşi petreacă timpul cu prietenii şi colegii, să îşi facă prieteni noi şi să petreacă cât mai mult timp în aer liber. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here