Auchan va continua colaborarea cu producătorul de lactate „Brădet”: „Scopul nostru este de a-l ajuta în această situaţie grea”

Auchan face, joi, primele precizări în cazul „Brădet”. Reprezentanții hipermarketului precizează că retragerea de la comercializare a produselor acestui furnizor, din cele două magazine din Pitești, s-a efectuat cu respectarea normelor interne și pentru protejarea clienților, după anunțul privind suspiciunea de contaminare a brânzei de vaci cu bacteria E.coli.

 

Totodată, rețeaua de hipermarketuri Auchan a anunțat că va continua colaborarea cu producătorul lactatelor Brădet din Argeș, începută în 2008, și îl va susține în măsura în care poate.

 

„Auchan este o companie responsabilă şi va susţine în continuare activitatea producătorilor români

 

Imediat ce am intrat în posesia informaţiei privind suspiciunea de contaminare a produselor furnizorului Lactate Brădet, am aplicat procedurile interne care au constat în retragerea de la comercializare a produselor acestui furnizor.

 

Decizia a fost luată imediat în vederea protejării clienţilor noştri.

 

Auchan este o companie românească în România iar ambiţia şi responsabilitatea sa sunt de a crea valoare pentru furnizorii români şi produsele româneşti prin susţinerea acestora. Dorim să precizăm faptul că lucrăm cu firma Brădet şi cu domnul Badea încă din anul 2008. Colaborarea, care a fost întotdeauna bazată pe o bună relaţie comercială, se datorează şi pasiunii şi implicării de care a dat dovadă acest producător.

 

Scopul Auchan este de a-l ajuta în această situaţie grea, fiind conştienţi de dificultatea cu care se confruntă. Dorinţa noastră este de a-l susţine într-un mod concret şi rapid,în măsura în care o putem face. Fără să intrăm în detalii, confirmăm continuarea parteneriatului început în anul 2008 şi vom dadovadă de solidaritate şi înţelegere faţă de acest partener de afaceri”, se arată într-un comunicat remis presei.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here