ANI: Viceprimarul din Șipote, acuzat de incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 11 foşti sau actuali aleşi locali, respectiv doi primari, doi foşti viceprimari, trei viceprimari şi patru consilieri locali.

 

Printre aceştia se numără şi Petru Daniliuc, viceprimar al comunei Şipote, judeţul Iaşi, care se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 11 octombrie 2013.

 

Potrivit ANI, viceprimarul din Şipote deţine simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul „Daniliuc Petru Persoană Fizică Autorizată”. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 22 iunie 2012 – 26 iunie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi tehnician agronom, angajat cu contract individual de muncă în cadrul SC Orgapic SRL. Persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. c) şi g) din Legea nr. 161/2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here