Zeci de membri ai Asociaţiei „21 Decembrie 1989” protestează în stradă împotriva lui Ion Iliescu

Zeci de membri ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989 s-au strâns sâmbătă pe trotuarul din faţa sediului organizaţiei de pe strada Batiştei, nemulţumiţi că îşi vor pierde sediul, informează Agerpres, transmite România Liberă.

Ei au scandat lozinci împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu. Preşedintele Asociației, Teodor Mărieş, a spus că Ion Iliescu este vinovat de moartea tinerilor care au ieşit în stradă la Revoluţia din 1989. 


„În această săptămână ne-a umilit şi l-am invitat la şedinţa Adunării Generale Ordinare şi nu a venit. Deci, mergem noi până la el. (…) A umilit o ţară întreagă, nu pe noi, pe noi ne-a umilit permanent 26 de ani, dar să îi umilească şi pe morţi asta nu acceptăm şi mergem până la domnia sa (n.r. – Ion Iliescu) „, a spus Mărieş, în faţa sediului asociaţiei. 

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, sediul acesteia a fost executat în această săptămână, iar Adunarea Generală Ordinară a fost convocată sâmbătă pe trotuarul din faţa sediului Asociaţiei, întrucât Statutul organizaţiei şi OUG 26/2000 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor nu permit schimbarea datei, orei şi locului desfăşurării unei adunări generale.  Consiliul Director al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 i-a invitat pe Ion Iliescu şi Petre Roman să participe la lucrările Adunării Generale Ordinare. 

Potrivit lui Mărieş, cei doi invitaţi ar fi avut ocazia să susţină ‘prelegeri cu privire la deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Dosarele referitoare la perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990’.  Fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a revenit joi asupra unei afirmaţii pe care a făcut-o la Palatul Parlamentului în ceea ce priveşte Revoluţia, arătând că regretă faptul că o „exprimare eliptică poate suna drept indiferenţă faţă de rudele celor care şi-au pierdut viaţa în decembrie 1989”. 

„La sfârşitul întâlnirii de la Palatul Parlamentului, dedicată formării CPUN, prima instituţie a noii democraţii româneşti, am răspuns unor întrebări ale presei legate de intenţia redeschiderii dosarului ‘Revoluţia din decembrie’ şi unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la plângerile unor rude ale victimelor din decembrie 1989. Revoluţia Română a fost un eveniment extrem de complex şi a spune că poţi să-l cuprinzi într-un dosar înseamnă a ignora o întreagă realitate. Orice sentinţe ar da un tribunal sau altul, ele nu înseamnă că reprezintă adevărul despre Revoluţie. Sunt doar soluţii particulare, date unor cazuri particulare. Iar acolo unde au fost identificaţi vinovaţi de represiune, aceştia au fost judecaţi şi condamnaţi. Nu pentru o vină în general, ci pentru fapte concrete. Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuţii, poate suna drept indiferenţă faţă de suferinţa rudelor celor morţi în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferenţă sau de lipsa empatiei”, a scris Ion Iliescu, joi, pe blog.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here