Ministrul Sănătăţii a anunţat că pregăteşte măsuri de igienă în şcoli, după cazurile de SHU

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a anunțat că instituția pe care o conduce, împreună cu Ministerul Educației, vor pregăti un set de măsuri care vor fi comunicate în școli, în vederea respectării normelor de igienă, decizie luată în contextul cazurilor de sindrom hemolitic-uremic apărute la mai mulți copii. Între timp, alţi 12 bebeluşi au fost internaţi în spitalele din România din cauza unor probleme digestive. 

 

„L-am contactat pe domnul ministru Curaj și specialiștii noștri împreună cu ai lor pregătesc un set de măsuri care va fi comunicat prin inspectorate și în școli. Măsuri de igienă, de respectare a normelor vizând copiii, modul în care să se desfășoare activitatea. Sunt lucruri care sunt normale, dar pe care trebuie să le repetăm de fiecare dată când se impune și mai ales în această situație, pentru a face apel la responsabilitate și din partea părinților și a educatorilor și a medicilor. Nu e vorba de activități medicale, ci despre măsurile care trebuie urmate și sfaturile pe care le dăm părinților și copiilor. În școală — în această situație — având în vedere că am trecut prin aceste zile în care s-au și afirmat lucruri care nu corespund realității. Tocmai de aceea elaborăm acest set de măsuri pe care îl recomandăm tuturor”, a spus ministrul, prezent, sâmbătă, la Spitalul Marie Curie.

 

Alte 12 cazuri de copii cu probleme digestive au fost raportate, la nivel naţional, în ultmele 24 de ore. Ei nu au însă sindromul hemolitic. Informaţia a fost furnizată în urmă cu puţin timp de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş. Între timp, starea de sănătate a băieţelului plimbat între spitale şi, internat în Capitală, s-a agravat. În total, șase bebeluși sunt internați în continuare la Spitalul Marie Curie din București cu sindromul hemolitic uremic.

 

El a făcut un apel la responsabilitate și din partea cadrelor medicale, astfel încât cazurile de diaree severă cu complicații să fie transferate către centrele specializate, așa cum este și Spitalul Marie Curie din Capitală.

 

„Nu critic în niciun fel enormul efort susținut al colegilor noștri, pentru care le mulțumesc. Nu am criticat în niciun fel modalitatea de recepție a cazurilor, de tratare a lor, dar atunci când se impune ele trebuie transferate către centrele superioare, așa cum se întâmplă în orice țară din această lume„, a precizat ministrul.

 

 

(Sursa: b365.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here