UPDATE. Sexagenar, traficant de filme porno. Bărbat în prag de pensie, acuzat de șantaj și distribuire de imagini obscene cu fosta iubită de 19 ani

UPDATE. Sexagenarul vindea filme porno în Germania.

 

O întreagă arhivă de fotografii şi filmuleţe porno a fost găsită miercuri la percheziţia ce a avut loc într-o casă de pe Calea Cernăuţi, din municipiul Rădăuţi, a unui bărbat în vârstă de 66 de ani, individ acuzat că şi-a şantajat fosta iubită, o tânără de numai 19 ani, cu distribuirea mai multor materiale cu ea în ipostaze compromiţătoare.

 

 

Suspectul în acest caz se numeşte Raul Constantin Costea, care are dublă cetăţenie, româno-germană şi care, potrivit unor surse judiciare, are soţie şi copil în Germania, scrie Monitorul de Suceava. Poliţiştii au intrat pe fir în acest caz în urmă cu aproximativ două săptămâni, când o rădăuţeancă a reclamat dispariţia surorii ei, Alexandra, tânăra de 19 ani, fosta iubită a lui Costea.

Judiciariştii Poliţiei Rădăuţi au reuşit să o găsească pe fată, iar aceasta le-a mărturisit că a fugit din casa în care a locuit în ultimii aproximativ doi ani, întrucât nu mai suporta să trăiască alături de bărbatul în vârstă de 66 de ani.

Alexandra le-a povestit poliţiştilor că în urma relaţiei pe care a avut-o cu Raul Constantin Costea, acesta a fotografiat-o în ipostaze indecente, în timp ce întreţineau relaţii sexuale. Tânăra a declarat că era vorba de mai multe fotografii în care ea îi făcea sex oral lui Costea, iar după ce l-a părăsit, sexagenarul a început să o şantajeze, spunându-i că, dacă nu se întoarce la el, va distribui acele imagini.

Tânăra le-a mai spus anchetatorilor că Raul Constantin Costea deţine la domiciliul său CD-uri şi DVD-uri în care diferite persoane din Rădăuţi întreţin acte sexuale şi perversiuni, materialele foto şi video fiind filmate chiar în apartamentul bărbatului de 66 de ani, cu scopul de a le vinde în Germania.

„Au fost administrate probe cu privire la infracțiunile de șantaj și distribuire de materiale obscene, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a confirmat începerea urmăririi penale împotriva suspectului”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

„Au fost ridicate de la domiciliul suspectului câteva sute de DVD-uri, 20 de carduri de memorie, fotografii, două laptopuri, o cameră de filmat clasică, o minicameră de filmat, telefoane mobile, cartele telefonice, pe care se găsesc stocate imagini și filme înregistrate de acesta și unele preluate de pe canale de televiziune de profil”, a mai declarat inspectorul principal Epureanu.

 

(Sursa: realitatea.net)

 
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Rădăuţi, este cercetat pentru şantaj şi distribuire de imagini obscene. Acesta a fost reclamat de fosta lui iubită, o tânără în vârstă de 19 ani, că bărbatul o şantajează cu distribuirea de materiale obscene cu ea.

 

Potrivit declaraţiilor tinerei, aceasta a început, în anul 2012, o relaţie de concubinaj cu bărbatul, relaţie care s-a terminat în vara anului 2013 din cauza unor neînţelegeri, a informat, miercuri, Poliţia Judeţeană Suceava.

 

De atunci, bărbatul a sunat-o de mai multe ori şi a ameninţat-o că va distribui fotografii şi filme compromiţătoare, cu aceasta în poziţii obscene, dacă nu se împacă şi nu întoarce la domiciliul său, scrie Mediafax.

 

În acest caz, poliţiştii au obţinut probe cu privire la infracţiunile de şantaj şi distribuire de materiale obscene, iar Parchetul Judecătoriei Rădăuţi a confirmat începerea urmăririi penale împotriva acestuia.

 

Judecătoria Rădăuţi a emis o autorizaţie de percheziţie domiciliară, iar miercuri, în cadrul unei acţiuni organizate de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi cu sprijinul lucrătorilor BCCO, a fost făcută o percheziţie, la domiciliul bărbatului fiind găsite câteva sute de DVD-uri, douăzeci de carduri de memorie, fotografii, două laptopuri, o cameră de filmat clasică, o minicameră de filmat, telefoane mobile, cartele telefonice, pe care găsesc stocate imagini şi filme înregistrate de acesta şi unele preluate de pe canale de televiziune de profil.

 

Bărbatul este cercetat în stare de libertate în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale, precizează sursa citată.

 

(Sursa: romaniatv.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here