28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România. Activități organizate de ISU Iaşi

FOTO: iasinews.ro
Poză simbol
La 28 februarie, sărbătorim  Ziua  Protecţiei Civile din România, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene.

 

Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”. În timp, conceptul de protecţie civilă a evoluat foarte mult, de la nevoia de a apăra populaţia de efectele bombardamentelor, la un mecanism care să facă faţă numeroaselor provocări generate de situaţiile de urgenţă.

 

Din anul 2004 activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi.

 

Cu prilejul acestei aniversări, ISU Iaşi organizează o serie de activăţi, astfel:

În data de 26 februarie:

  •  „Ziua Porţilor Deschise” (între orele 10:00-16:00), la sediul inspectoratului şi al subunităţilor din Tg.Frumos şi Paşcani, unde vor fi prezentate tehnica şi echipamentele de intervenţie specifică;
  •  reprezentanţi ai inspectoratului vor participa, în vederea jurizării, la o expoziţie-concurs cu desene şi colaje realizate de copii în cadrul proiectului “ Un dezastru de o clipă, o viaţă risipită”, la Şcoala Gimnazială “Elena Cuza” din Iaşi. 
  •  concursuri sportive pentru personalul propriu.

 

În data de 28 februarie:

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se vor afla la centrul comercial ”Palas Mall”, pentru desfăşurarea unor acţiuni de informare preventivă a cetăţenilor şi distribuirea de flyere cu reguli de comportare în situaţia producerii unor dezastre naturale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here