Nouă copii cu afecţiuni digestive, monitorizați de medicii din Neamț. Rezultatele analizelor vor veni peste 3 zile

Nouă copii cu afecţiuni digestive sunt acum în atenţia medicilor de la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, însă niciunul nu este, deocamdată, confirmat purtător al bacteriei E-coli; rezultatele analizelor vot fi gata peste trei zile.

 

Micuţii au fost aduşi de părinţi, pe parcursul zilei de miercuri, la camera de gardă a secţiei Pediatrie, cu afecţiuni digestive (diaree sau enterocolite), afecţiuni pentru care medicii au început monitorizarea atentă după ce au primit atenţionare de la Ministerul Sănătăţii.

 

Atenţionarea vine după ce mai mulţi copii din câteva oraşe au ajuns în spitale din Bucureşti cu afecţiuni digestive foarte grave, în urma cărora s-a confirmat prezenţa bacteriei E.coli – o bacterie extrem de agresivă care atacă organe importante din corp, patru copilaşi decedând din această cauză.

 

Cum alerta s-a dat în toată ţara, medicii specialişti şi epidemiologii monitorizează în fiecare zi toţi copiii ce apar la camera de gardă cu afecţiuni digestive grave.

 

Pentru cei nouă copii diagnosticaţi cu afecţiuni digestive, medicii au recoltat probe de coprocultură, însă, potrivit acestora, diagnosticul bacteriologic presupune teste de laborator laborioase şi care necesită timp.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here