FOTO. Cartuşe de vânătoare şi ţigări de contrabandă, depistate la Albiţa

Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali din P.T.F. Albiţa a depistat trei persoane care încercau să introducă ilegal în ţară, lipite pe corp, 5.100 ţigarete de provenienţă R. Moldova.  Totodată, în portbagajul autoturismului în care se aflau, au fost depistate 4 cartuşe de vânătoare.

 În ziua de 16 februarie a.c., în jurul orei 20.00, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţenul român Alexandru R., în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în R. Moldova. În maşină, în calitate de pasageri, mai erau doi cetăţeni din R. Moldova, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 20, respectiv 51 de ani.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, în portbagajul autoturismului, 4 cartuşe de vânătoare cal 12 mm, precum şi 5.100 ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova lipite pe corpul celor trei persoane, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră.

 

Cu privire la cele constatate, Alexandru R. a declarat că este posesor de permis de port armă şi permis de vânătoare în R. Moldova şi cunoaşte legislaţia română în domeniul armelor şi muniţiilor, dar a uitat cele 4 cartuşe în portbagajul autoturismului la ultima partidă de vânătoare la care a participat, în R. Moldova.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată. Muniţia descoperite a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate S.A.E.S.T.  din cadrul I.P.J. Vaslui. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii produselor accizabile, în valoare totală de 1.148 lei, şi sancţionarea contravenţională a persoanelor cu amendă în valoare totală de 15.000 lei.  

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here