M 10 și-a lansat candidatul la Primăria Capitalei. Cine este acesta

FOTO: b365.ro
Ciprian Ciucu
Formațiunea condusă de Monica Macovei și-a lansat astăzi candidatul la Capitală. Este vorba despre Ciprian Ciucu, membru al consiliului director al Centrul Român de Politici Europene.

Ciprian Ciucu este director de programe, membru al consiliului director al Centrul Român de Politici Europene (CRPE), pe care l-a fondat împreună cu Cristian Ghinea. Potrivit prezentării de pe site-ul CRPE, el are o experienţă bogată în sectorul non-profit, unde a lucrat pentru organizaţii cunoscute precum ”Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile”, ”Centrul Educaţia 2000+ (Soros Open Network)”. Ciucu a acordat consultanţă în cadrul mai multor proiecte de asistenţă tehnică (Banca Mondială, Comisia Europeană, USAID, DfID, Unicef, Matra) pentru diferite agenţii şi ministere din România, Republica Moldova şi Georgia.

 

În perioada 2007-2013 a fost lector invitat la Universitatea Bucuresti unde ţinut cursul de managementul proiectelor în cadrul Departamentului de Studii Europene al Facutăţii de Litere.

 

În februarie 2015 Ciucu a fost ales şef al Consiliului Naţional de Integritate, instituţia în subordinea căreia se află Agenţia Naţională de Integritate, după ce a fost susţinut de mai multe organizaţii ale societăţii civile pentru a fi membru în CNI.

 

 

(Sursa: evz.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here