FOTO. Și-a văzut moartea cu ochii: șoferul unui TIR din Bulgaria, la un pas de a plonja în râul Olt

FOTO: Adevărul

Şoferul autotrenului, un cetăţean bulgar, a încercat să evite ciocnirea cu un autoturism care a pătruns pe contransens. Tir-ul încărcat cu banane a rupt parapetul de pe marginea DN7, conducătorul auto din Bulgaria fiind la un pas să plonjeze în raul Olt.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa într-o curbă periculoasă de pe Valea Oltului, al doilea punct „negru” de pe DN 7, din judeţul Vâlcea, punct în care s-au înregistrat în ultimii ani nu mai puţin de zece accidente soldate cu victime omeneşti. Din cercetările la faţa locului a reieşit faptul că vinovat de producerea accidentului este un sofer din Sibiu, care a pătruns pe contrasens. Şoferul bulgar aflat la volanul TIR-ului care circula pe sensul Râmnicu Vâlcea- Sibiu a încercat fără succes să evite ciocnirea cu celălalt autovehicul, transmite Adevărul.

FOTO Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului: un şofer bulgar, la un pas să plonjeze cu TIR-ul în Olt 

 

 În urma manevrei efectuate de soferul bulgar, autotrenul încarcat cu banane a rupt parapetul din piatra de pe marginea DN 7 şi a rămas suspendat deasupra apei. Soferul bulgar a scapat nevătămant, dar sibianul aflat la volanul autoturismului care a pătruns pe contrasens a ajuns in stare grava la spital.

„Şoferul unui autoturism marca Volkswagen Passat, care circula în direcţia Sibiu –Râmnic Vâlcea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiile rutiere, carosabilul fiind umed, şi într-o curbă deosebit de periculoasă a intrat în coliziune cu autotrenul înmatriculat în Bulgaria. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului, care a rămas încarcerat, la faţa locului solicitându-se şi intervenţia unui echipaj SMURD”, a declarat Florin Mărăscu, inspector în cadrul SPR Vâlcea.

 

Trafic îngreunat, drumari fără macara

În lipsa unei rute ocolitoare, şoferii care au avut ghinionul să tranziteze DN 7 în această dimineaţă au staţionat în coloană chiar şi câte o oră. În zonă s-ar fi putut circula în condiţii normale mult mai repede dacă reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea ar fi avut un şofer disponibil care să ducă la locul accidentului macaraua de mare tonaj aflată în garajul din Râmnicu Vâlcea. În lipsa utilajului, TIR-ul încărcat cu banane nu a putut fi scos în afara părţii carosabile mai devreme de patru ore de la producerea accientului.

 

FOTO Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului: un şofer bulgar, la un pas să plonjeze cu TIR-ul în Olt

 

 

FOTO Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului: un şofer bulgar, la un pas să plonjeze cu TIR-ul în Olt

 

FOTO Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului: un şofer bulgar, la un pas să plonjeze cu TIR-ul în Olt

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here