Ministrul de Finanţe a cerut demisia șefilor ANAF inculpați în dosarul Voicu-Păun

Ministrul de Finanţe, Anca Dragu, le-a cerut demisia preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Ştefan Diaconu, şi vicepreşedintelui acestei instituţii, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după inculparea acestora în dosarul care îi are ca principali protagonişti pe deputaţii PSD Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

 

„Fiscul este una dintre cele mai importante instituţii din România, iar conducerea sa trebuie să fie mai presus de orice suspiciune. În această situaţie, în care preşedintele şi vicepreşedintele ANAF sunt puşi sub acuzare, este normal să le cer demisia. Asupra integrităţii conducerii ANAF nu trebuie să existe nici o urmă de îndoială. Le-am cerut demisia celor doi pentru că, în poziţiile pe care le deţin, nicio suspiciune nu este acceptabilă din perspectiva integrităţii pe care ANAF, ca instituţie, o reclamă.

 

Activitatea instituţiei se desfăşoară normal şi acesta este cel mai important lucru în acest moment. Avem în vedere mai multe variante pentru conducerea ANAF şi urmează să luăm o decizie cât de curând posibil”, a transmis miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, ministrul de Finanţe.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here