VIDEO. Jurnalistă belgiană, hărţuită în timpul unei transmisiuni în direct de la carnavalul din Köln

O jurnalistă a unui post de televiziune belgian a fost vizată de o agresiune cu caracter sexual în timp ce efectua o transmisiune directă de la carnavalul organizat în oraşul german Koln

 

În orașul german au fost semnalate 22 de incidente similare în ultimele zile, după sutele de molestări comise de Revelion.

 

 

Esmeralda Labye, jurnalistă a postului tv belgian RTBF, efectua o transmisiune în direct de la Carnavalul din Koln când mai mulţi bărbaţi au venit în spatele ei şi au făcut gesturi obscene care pot fi considerate agresiuni sexuale, relatează TF1.

 

Concentrată pe transmisiunea directă, reportera belgiană nu şi-a dat seama pe moment ce se întâmpla în spatele ei. După transmisiune, un bărbat a atins-o, iar jurnalista s-a speriat şi a strigat: „Nu veţi face asta a doua oară! Nu mă atingeţi! Nu mă atingeţi!”

 

Scena a stârnit un nou val de indignare în Germania, mai ales că alte zeci de femei au depus plângeri pentru agresiuni sexuale comise în timpul festivalului din Koln.

Sute de cazuri de molestare sexuală a femeilor au fost înregistrate în Koln şi în alte oraşe germane de Revelion, mulţi dintre agresori fiind imigranţi extracomunitari, situaţie care a generat critici ample la adresa Guvernului Angela Merkel, care a tolerat venirea clandestinilor.

 

 

(Sursa: timpul.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here