Fumătorii care încalcă legea vor putea fi reclamaţi la o linie telefonică specială

Fumatul va fi interzis în spaţiile publice închise începând din data de 16 martie. Cei care încalcă legea ar putea fi reclamaţi la o linie telefonică specială.

Ideea îi aparţine deputatului Aurelia Cristea, cea care a inițiat proiectul. „Legea a fost votată de Parlamentul României, contestată la Curtea Constituționalp, Curtea Constituționalp s-a pronunțat în sensul că această lege nu încalcă nici un drept și nu este discriminatorie, iar președintele României a promulgat-o, astfel încât din 16 martie va intra în vigoare”, a declarat Aurelia Cristea, citată de b1.ro.

Cele trei variante de linie telefonică la care se gândesc autoritățile pentur a le pune la dispoziția cetățenilor unde să fie reclamaţi cei care încalcă legea antifumat sunt: 112, numărul de la Protecția Consumatorului sau o linie telefonică specială. Aceştia vor putea fi reclamați inclusiv la Poliție.

De la jumătatea lunii martie, fumatul în spațiile publice închise, de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, inclusiv cele din parc, în şcoli, spitale și în cele destinate protecției copilului va fi interzis.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun. Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Legea interzice şi vânzarea produselor din tutun în spitale, şcoli de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor. Autoritățile urmează să stabilească inclusiv un ghid de aplicare a legii.

 

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here