Salariul, departe de a fi determinant pentru români în alegerea joburilor

Cel mai recent studiu din piața muncii, realizat de către reprezentanții platformei de joburi smartdreamers.ro, arată că elementul determinant în alegerea locurilor de muncă pe care în prezent le ocupă angajații din România nu este reprezentat de partea financiară.

 

Mai mult, un alt scenariu acoperit de cercetare se referă la situațiile ipotetice, în care aceștia ar avea posibilitatea de a-și alege jobul fără ca factori externi, precum nevoia urgentă de a avea un venit, presiunea familiei ori lipsa de experiență, să intervină în vreun fel. Nici în acest scenariu factorul salarial nu e principalul criteriu după care românii s-ar ghida, fiind chiar la o distanță mult mai mare decât în primul caz.

28 % dintre candidați sunt șomeri, alți 22% și-au ales joburile din compromis

Din cei 1845 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, un număr important, 517, e reprezentat de șomeri. Dintre persoanele care au în prezent un contract de muncă, 19% au ales să activeze în cadrul unei companii recunoscute pentru existența oamenilor profesioniști, care îi pot motiva și de la care au ce învăța pentru a se dezvolta profesional.

 

Alți 234 (12,7%) au făcut un compromis din nevoia urgentă de a avea un venit, pentru 179 cel mai mult a contat programul convenabil, 9% și-au ales joburile temporar, strict pentru a acumula experiență în piața muncii ori în domeniul pe care vor să-l urmeze, în timp ce 6,7% au primit și alte oferte iar salariul mai mare a fost principalul motiv pentru care le-au acceptat pe cele din prezent.

 

Pentru 93 dintre români beneficiile extra oferite de companii, precum birouri inedite, zone de relaxare, team building-uri, au contat mai mult decât salariul propus de alți angajatori iar notorietatea companiei a fost determinantă pentru 4,4% din totalul respondenților. Munca alături de cineva cunoscut și sfaturile celor apropiați au convins doar 54 respectiv 51 de persoane să aleagă locurile de muncă pe care în prezent le au.

 

Ce a fost determinant în alegerea jobului pe care îl ai în prezent?

 

Puterea exemplului pozitiv, determinantă în alegerea companiei

Pe de altă parte, într-un scenariu utopic în care candidații ar avea posibilitatea de a se angaja în absolut orice loc, dintre un salariu competiv, o echipă în care să găsească mentori, diferite privilegii, un program convenabil, notorietatea companiei și un loc de muncă în care activează cel puțin un apropiat de-al lor, aproape 60% sunt convinși că ar opta pentru o companie care să aibă oameni foarte bine pregătiți, dispuși să îi ajute în dezvoltarea profesională. Conform datelor, din cele 1055 de persoane care au ales această variantă, 645 au vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani.

 

Salariul ar reprezenta prima opțiune pentru 365 de angajați, 1 din 3 fiind persoane trecute de 40 de ani. Beneficiile extra, chiar și pe un contract mai mic, ar fi cele mai importante pentru 10.5% dintre români, programul convenabil pentru 8%, în timp ce notorietatea companiei (2,3%) și oportunitatea de a face echipă cu un apropiat de-al lor (2,2%) se află în rândul celor mai neglijabile opțiuni pentru angajații din România.

 

Daca ar depinde doar de tine și ai avea posibilitatea să alegi absolut orice job din
domeniul preferat, care ar fi primul criteriu după care ai face alegerea?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here