Ford – liderul vânzărilor de vehicule comerciale din Europa în 2015. Noua gamă de modele Transit crește cererea din partea clienților

Ford este cea mai populară marcă de vehicule comerciale din Europa pentru prima oară în 18 ani; în doar 3 ani Ford urcă in top de pe locul al șaptelea pe locul intai, cu gama de modele Transit reînnoită și extinsă.Clienții din Europa au achiziționat mai mult de 280.000 vehicule comerciale Ford în 2015 – mai mult cu 23% față de anul trecut  – în timp ce Transit își sărbătorește cea de cincizecea aniversare.Cererea pentru noile modele din gama Transit, Transit Custom, Transit Connect și Transit Courier a crescut cu 46.000 unităti, la 233.000 de vehicule; Ranger este cel mai bine vândut pick-up din Europa.

Gama reînnoită și extinsă de vehicule comerciale Transit a Ford a avut  o realizare importantă în 2015, Ford devenind cel mai bine vândut brand de vehicule comerciale din Europa –  pentru prima oară în 18 ani.

 

Clienții din Europa au achiziționat mai mult de 280.000 vehicule comerciale Ford anul trecut,* o creștere de 23 % față de 2014, în timp ce modelul Transit Van a sărbătorit 50 de ani în serviciul afacerilor din întreaga lume.

 

Creșterea vânzărilor europene și urcarea de pe locul 7 pe locul 1 au fost determinate de cea mai nouă familie de vehicule Transit care cuprinde patru modele noi -Transit, Transit Custom, Transit Connect și Transit Courier. Ford a vândut 233.000 de astfel vehicule în 2015, o creștere cu 46.000 unitati comparativ cu anul precedent.

 

În același timp, Ford Ranger și-a depășit rivalii și a devenit cel mai bine vândut vehicul din segmentul pick-up din  Europa, cu vânzări totale de 27.300 de unități- o creștere de 27 % comparativ cu 2014.

 

„Ford a investit foarte mult pentru a dezvolta noi vehicule comerciale fiabile  si eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și care oferă totodată cele mai noi tehnologii cum ar fi Adaptive Cruise Control și Lane Keeping Alert,”, a spus Roelant de Waard, vicepreședinte, Marketing, Vânzări & Service, Ford Europa. „Ford are acum cea mai nouă gamă de vehicule comerciale din Europa și în acest an vom introduce noi motorizări  pentru Transit și Transit Custom, plus un nou Ranger mai îndrăzneț.”

 

 

 

 

Creșterea de cumpărături online și cererea de combustibili a micilor afaceri

Conform unui studiu recent, modelele comerciale continuă aibă o contribuție importantă și în creștere în ceea ce privește economia europeană. Creșterea în utilizare a fost datorată transportului pentru cumpărături online, dar și noilor afaceri în domenii precum servicii de instalații sanitare și tencuieli; dar si construcții, înreținere/reparații..

 

Un raport al Centrului pentru Cercetare în Economie și Afaceri solicitat de Ford arată că afacerile dependente de van-uri au contribuit cu un total de 584 miliarde euro la situatia economică din Franța, Germania și Marea Britanie în 2014 – o creștere de 16 % comparativ cu 2010, și o sumă care se apropie de economia globală din Elveția.

 

Vehiculele comerciale Ford au atins o cotă de piață de 12,6 % în 2015 – o creștere de 1,2 % comparativ cu anul trecut – înlocuind Volkswagen ca cea mai bine vândută marcă. În plus, anul trecut a marcat împlinirea a 50 de ani consecutivi ca cel mai bun vehicul comercial de pe piața britanica, în timp ce Ford a fost lideri de vanzari si in  Danemarca, Ungaria, Irlanda și Turcia.

 

Fiecare din cele patru noi vehicule comerciale Transit a atins creșteri semnificative de vânzări în 2015, pe primul loc fiind modelul reprezentativ Transit de 2 tone, care a avut cea mai rapidă creștere în segmentul său, cu vânzări de 73.000 unități – o creștere față de anul trecut de 20 % (inclusiv vânzările Transit din generația anterioară în 2014). Modelul Transit Custom de 1 tonă și-a continuat creșterea puternică în 2015, cu vânzări crescute cu 18 % comparativ cu anul trecut, de 99.700 de unități.

 

Modelul Transit Connect a avut cea mai rapidă creștere din segmentul său, cu vânzări de 43.900 de unități, reprezentând o creștere de 22 %  față de anul trecut. Cel mai mic model din gamă, noul Transit Courier, a generat vânzări de 16.500 de unități* în primul an complet de producție – plus încă 22.800 unități vândute în Turcia – și este deja o provocare pentru poziția de lider în segmentul său.

 

În 2015, Ford a extins, de asemenea, rețeaua sa de dealeri specializați in vanzarea de vehicule comerciale, cu mai mult de 750 centre Transit care oferă clienților din Europa o gamă extinsă de vânzări și servicii de suport, concepute pentru a satisface nevoile utilizatorilor.

 

De când primul vehicul Transit a părăsit linia de producție în Langley, Marea Britanie, la 9 August 1965, peste 8 milioane de modele Transit și Transit Custom au fost construite; Transit a crescut de la un singur model la o întreagă familie de vehicule comerciale Ford.

 

Dacă ar fi aliniate, 50 de ani de vehicule Transit ar încercui globul și, în medie, un nou model Transit s-a cumpărat la fiecare 180 de secunde din viata acestui model.

 

Performanța de vânzări a vehiculelor comerciale Ford în Europa

  2012 2013 2014 2015
Cota de piață Ford
(procente)
8,5 10,0 11,4 12,6
Poziţia pe piaţă 7 6 3 1

 *Cifrele de vânzări raportate pentru cele 20 de piețe europene principale Ford unde este reprezentată prin Companii de Vânzări Naționale. Cele 20 de piețe europene sunt: Austria, Belgia, Marea Britanie, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, România, Suedia și Elveția.

 

Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală din industriile auto și mobilitate, cu sediul la Dearborn, Michigan. Cu aproximativ 199.000 de angajați și 67 de fabrici în toată lumea, activitățile principale ale companiei includ proiectarea, producția, finanțarea de marketing și asigurarea de service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln. În același timp, Ford urmărește cu mare interes oportunități de dezvoltare prin intermediul Ford Smart Mobility, planul companiei de a deveni lider în domeniile: conectivitate, mobilitate, autovehicule autonome, experiența clienților, date și analiză. Pentru informații suplimentare

privind Ford, produsele sale globale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.​

 

Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe peste 50 de piețe individuale și are aproximativ 53.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 68.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here