Jocuri de culise la Universitatea „Al I. Cuza” din Iași. Dezbaterea candidaților la fotoliul de rector a fost anulată

Patru candidați au intrat oficial în cursa pentru fotoliul de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Trei dintre aceștia sunt decani de facultăți: prof.dr. Nicu Gavriluță, decan la Filosofie și Științe Social-Politice, prof.dr. Tudorel Toader, decan la Drept și prof.dr. Codrin-Liviu Cuțitaru, decan la Litere. Al patrulea candidat este conf. dr. Adrian Muraru, cadru didactic la Filosofie și Științe Social-Politice.

 

Alegerile vor avea loc joi, 4 februarie. Cei patru candidați, împreună cu Senatul UAIC, au negociat un sistem pentru a se organiza o dezbatere publică în Aula Magna „Mihai Eminescu” în ziua de miercuri, însă ideea a căzut deoarece unul dintre pretendenții la fotoliul de rector a refuzat confruntarea directă. Printre argumentele aduse împotriva acestei dezbateri se numără și timpul scurt de la încheierea perioadei oficiale de depunere a candidaturilor și până la vot, mai puțin de o săptămână, cât și dificultatea stabilirii unei tematici concrete în această perioadă scurtă.

 

„Având în vedere că, din partea unui candidat, al cărui nume nu-l pot spune, am primit un răspuns care nu era nici pozitiv, nici negativ, am hotărât anularea dezbaterii anunţată pentru 3 februarie, ora 17.00, ce urma să se desfăşoare în Aula Magna Mihai Eminescu. Spun asta pentru că scopul dezbaterii era ca toţi cei patru candidaţi să participe! Mai departe, orice dezbatere pe această temă ține de fiecare candidat în parte. Aş mai dori să precizez faptul că, dacă din cei aproximativ 1.000 de electori ai UAIC, nu se vor prezenta minim două treimi dintre ei la turul de pe data de 4 februarie, atunci se va relua turul întâi pe data de 8 februarie. Dacă pe 4 februarie se vor prezenta minimum două treimi cu drept de vot, iar unul dintre cei patru candidaţi va obţine 50 la sută plus unu din voturile exprimate, atunci vom avea un nou rector. Dacă, însă, pe data de 4 nu vom avea cvorum, atunci turul întâi se va relua, după cum am spus, pe 8 februarie. Şi aici, dacă nu vom avea o prezenţă de două treimi din cei cu drept de vot, atunci turul al doilea va avea loc pe 11 februarie, unde, indiferent de câţi electori vor fi prezenţi şi de procentul obținut de candidați, persoana care obţine cele mai multe voturi va obţine funcţia de Rector”, a declarat pentru BZI.ro prof. univ. dr. Constantin Rusu, preşedintele Senatului UAIC.

 

Nicu Gavriluță este singurul candidat care a avut o campanie „door to door”, intrând în contact cu profesorii și studenții din Universitate, cărora le-a expus proiectul său de management și de la care a preluat propuneri și idei.

 

Codrin-Liviu Cuțitaru, decanul de la Litere, a anunțat că se bazează pe voturile profesorilor din cadrul facultății care, de altfel, l-au votat și la alegerile pentru Senat.

Adrian Muraru este singurul candidat care nu a făcut nicio declarație publică, singurul reper în ceea ce-l privește fiind planul managerial publicat pe site-ul instituției.

Tudorel Toader, ultimul pretendent care și-a depus candidatura, speră ca alegerile să se facă doar pe baza consultării programului managerial.

Votul va avea loc pe 4 februarie, turul al doilea fiind stabilit pcâteva zile mai târziu, în cazul în care niciunul dintre candidați nu va întruni 50% dintre voturile exprimate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here