Sorin Oprescu s-a întors la Spitalul Universitar: „Am mai operat, dar n-am spus, de frica voastră!”

Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, a scăpat de arestul la domiciliu în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție și s-a întors la muncă, azi dimineaţă, la Spitalul Universitar, unde lucrase înainte de a fi ales primar.

 

În data de 18 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis lui Sorin Oprescu cererea de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

 

Deşi în cele două luni în care a stat în arest preventiv s-a plâns de probleme grave de sănătate, Sorin Oprescu şi-a reluat acum bisturiul, revenind în sala de operaţie. El a declarat că are deja o listă de pacienţi care îl aşteaptă.

 

Mai mult, luni dimineaţa, când a venit la Spitalul Universitar, el le-a dezvăluit jurnaliştilor că a continuat să opereze şi în timpul în care a fost primar general.

 

„Când am stat la primărie am mai şi operat, dar de frica voastră… Nu în secret, am făcut-o sâmbăta, duminica”, le-a dezvăluit Sorin Oprescu jurnaliştilor, reamintind totodată că este şi „şef de clinică”.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here