Să-l ajutăm pe Eugen, ieșeanul care de trei ani nu mai poate să mănânce! Are 29 de kilograme la 47 de ani

Un bărbat din Iaşi are nevoie disperată de ajutorul nostru. La 47 de ani, Eugen Movilă a ajuns să cântărească doar 29 de kg în urma unor complicaţii făcute după o operaţie.

 

De 3 ani încoace nu mai poate să mănânce, iar ca să rămână în viaţă se hrăneşte cu vitamine care-l costă 100 de lei pe zi. Rudele spun că mai au rezerve doar pentru o săptămână.

 

Necazul lui Eugen a început în 2011. Omul spune că medicii l-au operat când avea deja peritonită, infecţie şi ocluzie intestinală. Tratamentul medicamentos i-a afectat şi colonul, aşa că doctorii i-au tăiat o bucată din el. De atunci nu şi-a mai revenit, iar din 2013 încoace Eugen nu mai poate să mănânce şi să bea absolut nimic. Trăieşte datorită unei amestec de vitamine. Aşa a ajuns la 29 de kilograme.

 

 

Eugen Movilă: „După ce mi-a scos fierea, în 5-7 luni lucrurile s-au dus înspre rău, nu am putut să mă mai alimentez şi am ajuns să supravieţuiesc doar cu o substanţă bulvabila care mă ţine în viaţă. Problema e că e costisitoare, nu se compensează. Eu am un necesar de două sticle şi ceva.”

 

Înainte să se îmbolnăvească, Eugen era jurist. Îi plăcea să călătorească şi să facă sport. Acum este dependent de mama, soţia şi de cei trei copii.

 

Eugen Movilă: „Cine s-ar fi gândit că se ajunge la asta. Aveam o frumoasă viaţa de familie, realizări, împliniri, soluţia asta e singura care mă ţine în viaţă, nici bani în împrumut nu poţi cere la nesfârşit.”

 

Eugenia Movilă, mama bărbatului: „Am încercat să-i fac de mâncare, nu poate mânca nimic, nici apă nu are voie să bea, doar aceea soluţie. M-am împrumutat de unde am putut. Ce mai am îmi ajunge pentru 10 zile. Asta este sticla, asta trebuie să bea, i-ar trebui 3 sticle pe zi, dar dacă nu avem de unde… Am dat 68 de milioane pe 20 de sticle.”

Reporter: Şi apoi?

Eugenia Movilă, mama bărbatului: Nu ştiu ce am să fac… am datorii la vecini…”

 

Cei care vor să îl ajute pe Eugen Movilă o pot face în conturile de mai jos:

 

EUGEN MOVILA

BCR Iasi

Lei : cont RO70RNCB0318065011610001

Euro: cont RO 07 RNCB 0686065011610001

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here