Ce trebuie să faceți în caz de CUTREMUR. Reguli minime de care trebuie să țineți cont

Oamenii trebuie să stea sub pereţii de rezistenţă din locuinţă atunci când se produce un cutremur de mare intensitate, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui seism.

 

În plus, ar fi bine ca ei să aibă o trusă care să conţină apă şi conserve, fluier, lanternă şi medicamente, potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui seism, citat de Mediafax.

 

De asemenea, se recomandă ca oamenii să se îndepărteze de  clădiri sau de obiectele grele neasigurate din casă.

 

În plus, ar trebui să fie stabilit un punct de întâlnire cu membrii familiei după producerea cutremurului şi aceştia să fie pregătiţi să se descurce singuri pentru cel puţin trei zile.

 

În cazul unei astfel de situaţii, strategia echipelor de intervenţie are mai multe etape, prima vizând alocarea resurselor pentru rezolvarea cazurilor primite prin numărul unic de urgenţă 112. Apoi este evaluată situaţia şi este stabilit modul de acţiune pe termen lung, împreună cu factorii decizionali din cadrul administraţiei publice centrale şi locale.

 

După aceea este pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie – plan de ridicare a capacităţii operaţionale a SMURD, raportat la numărul victimelor, fiind suplimentate efectivele proprii şi mijloacele de intervenţie în funcţie de natura situaţiei create. Urmează evacuarea populaţiei spre zone sigure, adăpostirea şi hrănirea acestora prin grija autorităţilor locale, precum şi restabilirea stării de normalitate după ce au fost salvate sau evacuate persoanele din zonele afectate.

 

 

(Sursa: romaniatv.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here