Președinte ținut la ușă și apoi gonit de soția premierului. Nu s-a mai pomenit așa ceva

La două zile după ce partidul aflat la guvernare în Taiwan a pierdut alegerile parlamentare şi prezidenţiale de sâmbăta trecută, preşedintele acestei ţări a mers acasă la premier, pentru a-l convinge să nu îşi dea demisia.

 

Ce a urmat a ajuns pe prima pagină a publicaţiilor internaţionale. Preşedintele Ma Ying-jeou a bătut luni la uşa casei premierului Mao Chi-kuo şi a aşteptat în frig minute în şir că cineva să îi deschidă uşa, relatează ziarul United Daily News din Taiwan, citat de Reuters.

 

În cele din urmă, la uşa a apărut soţia premierului, care nu l-a lăsat pe şeful statului să intre în casă. Guvernul taiwanez a confirmat că cei doi nu s-au întâlnit atunci când preşedintele a mers personal la locuinţa prim-ministrului.

 

La doar câteva ore după vizita, Mao a apărut la o şedinţă specială de guvern şi şi-a dat oficial demisia, odată cu miniştrii săi.

 

Preşedintele şi premierul fac parte din aceeaşi formaţiune politică, Partidul Naţionalist, care a suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile de sâmbătă. A pierdut majoritatea în Parlament, iar prezidenţialele au fost câştigate de candidatul Opoziţiei, Tsai Ing-wen, prima femeie aleasă preşedinte în istoria Taiwanului.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here