Parcări pe autostrada București-Ploiești. Ce consorțiu a câștigat contractul

La aproape doi ani de când a fost deschisă circulaţiei, autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi ceva mai mult decât o întindere de asfalt între două oraşe. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri a semnat în sfârşit contractul pentru construirea de parcări pe marginea autostrăzii.

 

A fost câştigat de un consorţiu condus de firma Good Prod, care, potrivit informaţilor de Ziarul Financiar, are un singur angajat şi este controlată de Andrei Dorin Hodiş, un fost consilier PDL din Zalău. O altă firmă din consorţiu, Transproiect 2001, a participat la mai multe proiecte de infrastructră.

 

A fost implicată inclusiv în lucrările pentru pista aeroportului din Cluj Napoca. A realizat acolo rapoarte la Studiul de impact asupra mediului. A treia companie din consorţiu este Axia SRL, care este o sucursală a unei alte companii, Reggio Emilia. 35 de milioane de lei vor încasa în total cele trei companii pentru parcările de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, şase la număr, câte trei pe fiecare margine.

 

Proiectarea va dura va dura două luni, iar construcţia patru luni. Aşa că abia din vară vor avea şoferii unde să facă popasuri. Dacă vor dori să mănânce un sendviş vor trebui să îl aducă de acasă, pentru că autostrada nu are nici benzinării.

 

De fapt, se poate spune că are două, un Lukoil şi un Petrom, însă acestea sunt foarte aproape Ploieşti şi Bucureşti. La mijloc autostrada este pustie.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here