Bărbat obez din Vaslui, salvat de medicii ieșeni

FOTO: infoprut.ro
FOTO: infoprut.ro
Poză simbol
Cardiologii ieşeni au intervenit ieri chirurgical pentru a salva viaţa unui bolnav obez care cântărea aproape 300 de kilograme.

 Bărbatul de 47 de ani a fost adus la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. George I.M. Georgescu“ (IBCV) din Iaşi în urma unui infarct miocardic. Pentru transportul pacientului din comuna Codăeşti, SMURD Iaşi şi SMURD Vaslui au mobilizat 15 angajaţi care l-au mutat din casă în ambulanţa care a ajuns la faţa locului.

 

„Colegii de la Vaslui ne-au soli­citat ajutorul pentru a transporta un pacient obez care cântăreşte în jur de 300 de kilograme. Am vrut să trimitem elicopterul, dar nu am putut interveni aerian din cauză că nu avem spaţiu în elicopter pentru pacienţi din această categorie. În total, au participat la intervenţie 15 angajaţi SMURD“, a arătat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD, citată de Ziarul de Iași.

 

Potrivit medicilor, pacientul era cunoscut cu probleme cardiace. În cursul amiezii de vineri, chirurgii cardiaci de la IBCV au realizat proceduri de angioplastie şi stentare vasculară pentru a salva viaţa pacientului.

„Pacientul obez cu infarct a fost suspus procedurilor standard care se efectuează în caz de infarct. Este un caz particular, dar noi avem logistica necesară şi pentru situaţii de acest gen“, a explicat profesorul Grigore Tinică, ma­nagerul IBCV.

 

Obezitatea este o boală nutriţională caracterizată prin cumularea de grăsimi care pot determina o creştere alarmantă a greutăţii. Organizaţia Mon­dială a Sănătăţii a precizat într-un raport emis în 2014 că obezitatea reprezintă o problemă de sănătate publică care afectează 20-30% din populaţia generală.

 

Potrivit chirurgului Dan Timofte, de la Spitalul „Sf. Spiridon“, obezitatea afec­tează starea generală de sănătate a pa­cienţilor afectaţi. Medicul supraspecializat în chirurgia obezităţii a explicat că, dacă în cazul bolnavilor care cântăresc până la 200 de kilograme, complicaţiile pot fi atenuate prin tratament de specialitate, în cazul celor care ajung spre 300 de kilograme, efectele bolii sunt ireversibile, mai scrie sursa citată.

„Din punct de vedere cardiac, pacienţii obezi dezvoltă o hipertensiune arterială de diferite grade. Pe de altă parte, inima nu mai face faţă masei corporale, oxigenul din sânge scade, şi atunci apare insuficenţa cardiacă. În plus, la pacienţii obezi întâlnim apneea în somn, adică li se opreşte respiraţia, complicaţie care favorizează apa­riţia infarctului“, a subliniat Dan Timofte.

 

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here