Fenechiu, sărac lipit. Fostul ministru al Transporturilor a contestat executarea silită, spunând judecătorilor că nu mai are niciun ban

Surpriză în dosarul în care liberalul Relu Fenechiu a contestat executarea silită, pornită după ce a fost condamnat în „Dosarul Transformatorul”. Fostul lider al PNL Iași a formulat o cerere de ajutor public judiciar, susținând că nu-și permite să plăteasca suma de 500 lei cu titlul de taxă de timbru.

 

El a scris, în solicitarea către judecători: „Vă solicit scutirea de la plata taxei de timbru, precum și a celorlalte taxe judiciare prevăzute de lege în domeniul executărilor silite. Precizez că, în prezent, având în vedere că execut o pedeapsă privativă de libertate, nu am niciun venit”. Liberalul a mai susținut că nu poate aduce nici probe în sensul că este sărac, pentru că ar trebui să meargă la Finanțe, lucru imposibil.

 

Pe 23 septembrie 2015, judecătorii au dispus ca deținutul să fie adus în fața instanței, termenul fiind fixat pentru 14 octombrie. Numai că, în momentul în care agenții de la penitenciar au mers în celula lui Fenechiu pentru a-i înmâna citația, acesta a spus că nu vrea să fie adus la proces.

 

În urmă cu câteva zile, această contestație a avut un nou termen de judecată la Tribunalul Iași. Însă, ca de fiecare dată, Fenechiu a semnat declarații prin care a anunțat instanța că nu vrea să se prezinte, pentru că, susțin apropiații săi, nu vrea să fie fotografiat încătușat. Văzând că nu are nicio altă șansă de a scăpa fără să dea explicații în mod direct judecătorilor, a trimis pe cineva să plătească cei 500 de lei la Direcția de Finanțe Publice Locale Iași. Următorul termen de judecată va avea loc pe data de 4 februarie. Prejudiciul în acest dosar este de 7,5 milioane de lei.

 

(Sursa: EVZ.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here