Ce-am înţeles eu despre Norvegia, după atâtea săptămâni de scandal:
– societatea norvegiană a trecut, cu 40-50 de ani în urmă, prin nişte tragedii monstruoase privind abuzurile asupra copiilor, favorizate de un mediu neprielnic, în comunităţi mici, cu locuinţe izolate, răsfirate de-a lungul fiordurilor. E marele secret de care se vorbeşte în şoaptă într-o țară care nu mai poate de preaplinul binelui, dar care încă e străbătută de coşmarul acestei cicatrici.
– în consecinţă, legislaţia din Norvegia privind protecţia copilului e printre cele mai exigente din lume. Copilul are tot timpul dreptate. E o particularitate de care trebuie să ţii cont dacă te hotărăşti să emigrezi în Norvegia. Nu te obligă nimeni s-o faci.
– în cazul Bodnariu, nu ştim ceea ce ştie cu adevărat Barnevern (Protecţia Copilului) deoarece confidenţialitatea datelor este mai presus de orice şi nu se intră niciodată în jocul dezvăluirilor, cu retractări la dezinformări. Ăia tac şi fac.
– e grotesc să-ţi vezi copiii adoptaţi de alte familii doar pentru că nu i-ai lăsat la discotecă şi pentru că, uneori, îi mai cafteai, dar acest lucru nu este inacceptabil în societatea norvegiană, din motivul expus la punctul 1.
– un alt scandal face valuri acum în Norvegia, ca exemplu: o fată de 13 ani s-a sinucis, iar mama a fost arestată! După cercetări, s-a constatat că a fost agresată psihic la şcoală, mama a fost eliberată, şi i-au arestat pe nişte colegi! Asta-i mentalitatea, fericirea celor mici e mai presus de orice, intransigența faţă de orice abuz este maximă.
– Barnevern ia decizii după anchete complete, trecând prin mai multe filtre de confruntare a datelor, după zeci de interviuri şi analize psihologice. Nu e nicio conspiraţie la mijloc, totul se face conform legii.
– societatea românească are tot dreptul să fie oripilată, dar suntem lumi diferite, avem istoric şi culturi diferite. În Norvegia au mai fost familii care şi-au pierdut copiii, venite din Rusia, Polonia, Cehia. Tot ce se întâmplă acum la noi, cu proteste în fața ambasadei, sentiment de revoltă şi dezvăluiri cutremurătoare, s-a întâmplat identic şi în celelalte ţări. Nu s-a schimbat nimic. Oslo nu crede în lacrimi.
