Grup de falsificatori de carduri luat la puricat de procurorii DIICOT. Percheziții în zece județe și în București

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Covasna şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat luni dimineaţa, 25 de percheziţii în 10 judeţe şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale organizate specializată în fraude informatice şi spălare de bani.

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, percheziţiile au avut loc în Bucureşti, Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiş, Vaslui şi Iaşi, urmând ca la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Covasna să fie aduse 22 de persoane pentru audieri.

 

Procurorii susţin că, în perioada 2013 – 2015, suspectul D.A. a iniţiat şi coordonat un grup infracţional organizat cu componente transnaţionale în vederea săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate şi efectuarea de retrageri neautorizate, cu obţinerea unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale Uniunii Europene – Marea Britanie, Franţa, Spania -, dar şi din state din afara UE precum Norvegia, Elveţia, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud.

 

În urma cercetărilor s-a stabilit că dispozitivele confecţionate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obţinerea datelor confidenţiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank şi retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.

 

În urma investigaţiilor a rezultat că gruparea a obţinut date confidenţiale de la aproximativ 7.000 de carduri bancare, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 40.000 de dolari.

 

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, acţiunea fiind realizată cu sprijinul IJJ Covasna.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here