15 călători au văzut moartea cu ochii. Autocar luat de viitură, în Constanța

Zăpada topită îl ultimele două zile a fost pe cale să provoace o tragedie, după ce un autocar a ajuns într-un şanţ cu apă, drumul fiind complet inundat.

 

Un autocar de linie care se deplasa dinspre Mihai Viteazu spre Constanța a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a oprit cu roțile din față într-o derea plină cu apă, după ce drumul dintre localităţile Nuntaşi şi Istria a fost afectat de o viitură, scrie reporterntv.ro.

 

 

La faţa locului s-au deplasat 26 de pompieri cu 3 autospeciale de intervenţie, descarcerarea grea, o barcă, o autospecială transport personal şi victime multiple, precum şi 2 ambulanţe SMURD, pentru evaluarea situaţiei sub coordonarea inspectorului şef.

 

În autocar se aflau 15 pasageri, care, după producerea incidentului, au reușit să iasă singure din vehicul, neavând nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

 

La faţa locului a rămas o autospecială ISU Dobrogea care, împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai drumurilor judeţene, intervin pentru repunerea autocarului pe partea carosabilă.

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here