Identitatea noului John Jihadistul, confirmată de cunoscuți. Interesant: s-a născut într-o familie hindusă

Bărbatul care apare în noul clip de propagandă al Statului Islamic ameninţând Regatul Unit ar fi fost identificat în persoană britanicului Siddhartha Dhar.

 

O sursă oficială a declarat pentru BBC că investigaţia se concentrează asupra acestei persoane, după ce Dhar a apărut în cel mai recent videoclip ISIL, în care jihadistii aparent executa cinci spioni britanici şi avertizează că îi vor ucide pe cetăţenii Marii Britanii la ei acasă.

 

„Mulţi oameni cred că e el”, a precizat sursa citată, cu toate că nu există încă o confirmare oficială.

 

Dhar, cunoscut şi sub numele de Abu Rumaysah, a fugit din Marea Britanie în 2014, după ce fusese eliberat pe cauţiune şi aşteptă să fie judecat.

 

Tată a patru copii, din suburbia Walthamstow aflată în estul Londrei, a fost arestat sub acuzaţia de încurajare a terorismului, însă a plecat în Siria după ce a fost eliberat.

 

Siddhartha Dhar s-a născut într-o familie hindusă şi a avut o afacere imobiliară la Londra, iar ulterior s-a convertit la islam şi s-a alăturat grupării radicale al-Muhajiroun.

 

Unul dintre asociaţii jihadistului a declarat pentru BBC că nu are „nicio îndoială” că vocea din clip este a lui Dhar.

 

De asemenea, sora lui Dhar le-a spus jurnaliştilor de la BBC că, în momentul în care a auzit pentru prima dată înregistrarea audio, s-a temut că este fratele ei, însă când s-a uitat la clip nu a mai fost atât de sigură.

 

În videoclip, a cărui autenticitate nu a fost confirmată oficial, bărbatul mascat, pe care presa l-a supranumit şi noul John Jihadistul, ține în mână un pistol şi îl ameninţă pe premierul britanic David Cameron, pentru că ţara lui s-a implicat în lupta împotriva Statului Islamic.

 

După ce s-a convertit, Dhar a devenit un membru marcant şi speaker al reţelei al-Muhajiroun, organizaţie teroristă interzisă în Marea Britanie. El participa frecvent la demonstraţii împotriva Statelor Unite, Israelului sau oricăror alte naţiuni pe care gruparea le consideră neislamice.

 

Nu rata niciodată ocazia de a vorbi cu jurnaliştii. Iar când făcea asta, rareori îşi ascundea pornirile radicale.

 

În clip apare şi un copil jihadist, care ar fi fiul lui Khadijah Dare, o femeie care a plecat din Marea Britanie pentru a se alătura Statului Islamic în 2012, potrivit Channel 4.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here