Sfântul Vasile, păzitorul duhurilor rele. 600.000 de români își sărbătoresc onomastica

Întregul mapamond a intrat în Noul An, iar speranțele și credința întru mai bine se simt, aud și vad la tot pasul. Cu ocazia trecerii în anul nou, românii mai un motiv de bucurie. Pe 1 ianuarie este sărbătorit unul dintre cei mai mari sfinți ai omenirii, Sfântul Vasile Cel Mare.

 

Aproape 600 de mii de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Considerat unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, acesta este potrivit credinţelor populare păzitorul duhurilor rele. Ziua este marcata de o multime de obiceiuri si traditii.

 

Se spune că dacă în prima zi a anului ninge, anul se anunță îmbelșugat, iar dacă este senin și ger, oamenii vor fi sănătoși.

 

Sfântul sărbătorit pe 1 ianuarie a trăit în anii 330 și 379, pe timpul împăratului Constantin, fiu al lui Vasile tatăl și Emilia. El s-a născut în Cezareea Capodociei și tot aici a primit funcția de arhiepiscop, în anul 370 în vremuri deloc ușoare pentru biserica.

Sfântul Vasile este primul ierarh care a întemeiat pe lângă biserici, spitaluri și aziluri, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor, informează Mediafax.

 

S-a stins din viață pe 1 ianuarie 379 și datorită vieții sale exemplare și a minunilor pe care le-a făcut a fost ridicat la rang de sfânt, cu numele de Sfântul Vasile Cel Mare.

 

Un obicei de Sfântul Vasile este cel al Dezlegării Anului. Mai precis, grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul și rodul colindând pe ulițe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forțelor malefice care sunt seceta, taciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei. Tot de Sfântul Vasile, copiii umblă cu sorcova, simbol al primăverii.

 

Pentru că familiei să-i mearga bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul să se fiarba în oală un cap de porc.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here