Cum se evaporă în instanţă amenzile aplicate de comisarii OPC

Juristul de la Protecţia Consumatorilor, plătit cu 1.000 de lei pe lună, trebuie să le ţină piept avocaţilor cu ştaif tocmiţi de bănci sau de multinaţionale. Mare parte din amenzile date de Protecţia Consumatorilor sunt, astfel, reduse sau anulate în instanţă.

 

Amenzi de sute de milioane de lei aplicate de cea mai simplă structură de control sunt blocate în instanţele judecătoreşti. De plătit, plătesc doar firmele mici, iar marii operatori ajung de fiecare dată în instanţă unde cer şi, de regulă obţin, reducerea sau anularea sancţiunii. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor aplică lunar amenzi de peste 100.000 lei, dar nu încasează nicio treime din această sumă.

 

Pot scăpa uşor

Ultima sancţiune „sonoră” aplicată de comisarii de la Protecţia Consumatorilor a vizat supermarketul Auchan. În urma unei reclamaţii, s-a constatat că supermarketul „fura” la cântar, iar diferenţele erau semnificative. Astfel, unul dintre produse avea 244 grame şi nu 620 grame, cum era înscris pe ambalaj. „S-au retras produsele şi am amendat operatorul. Nu ştim încă dacă au achitat amenda, sunt în termenul de contestare”, a explicat Marian Grigoraş, comisarul şef al CRPC Iaşi. Reprezentanţii Auchan au pus totul pe seama unei erori de etichetare, dar ar putea scăpa de plata celor 5.000 de lei primiţi ca amendă. Nu ar fi, astfel, primul mare operator care scapă uşor de sancţiuni.

 

200 de procese

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor este implicat, în această perioadă, în peste 200 de acţiuni în instanţă. În general este vorba despre marii operatori care sunt nemulţumiţi de sancţiuni. „Pe de o parte avem băncile, care au departamente juridice puternice, iar pe de altă parte sunt operatorii comerciali cu brand care îşi protejează imaginea. Singurii care nu au contestat sancţiunile sunt cei de la Romtelecom, ei remediază”, a spus Grigoraş. Ca practică, marii operatori achită repede o parte din sancţiune, după care cer anularea şi recuperarea banilor în instanţă. „Dacă noi aplicăm 5.000 de lei amendă, iar minimum e 3.000 de lei, atunci operatorul plăteşte repede jumătate din minim, adică 1.500 lei în 48 de ore. Aşa ajungem să avem înregistrată amenda de 5.000 şi, de fapt, să încasăm doar 1.500”, a susţinut Grigoraş.

 

Protecţia Consumatorilor aplică lunar amenzi de peste 100.000 lei, dar nu încasează nicio treime

Pe 19 septembrie, un ieşean din Podu Iloaiei a reclamat că a fost deconectat abuziv, pentru că era cu plata la zi. Reprezentanţii companiei au susţinut că respectivul consumator ar fi solicitat telefonic renunţarea la servicii, dar nu a adus nicio dovadă. „În urma verificărilor, s-a reţinut că în lipsa unei cereri scrise nu trebuia deconectat acel post telefonic, abaterea fiind sancţionată cu amendă de 4.000 lei”, a spus Marian Grigoraş. Mai mult, Romtelecom nu a făcut dovada că a înmânat abonatului un exemplar din contract şi, în consecinţă, a mai primit o amendă de 3.000 lei.

 

 

Cer banii înapoi

Printre cei care au achitat sume derizorii, de trei ori mai mici decât cuantumul amenzii, se numără BRD şi Intesa Sanpaolo Bank. „La Intesa s-a achitat amenda, s-a remediat abaterea, dar există plângere pentru recuperarea banilor. La BRD era vorba despre un comision în cazul de deces al titularului. Comisionul era diferit, în funcţie de moneda depozitului şi noi am considerat că nu este corect. La fel, cer recuperarea banilor plătiţi ca amendă”, a explicat şeful de la Protecţia Consumatorilor. Potrivit datelor centralizate de instituţia ieşeană, toate băncile atacă în instanţă sancţiunile primite pentru că beneficiază de departamente juridice şi nu au nevoie să angajeze un avocat. În schimb, CRPC este apărat în instanţă de un jurist venit prin detaşare şi plătit cu 1.000 lei lunar. Fostul jurist al instituţiei, Marian Grigoraş, a fost numit comisar-şef în toamna anului trecut, iar postul a rămas neacoperit timp de mai multe luni.

 

Coaliţia supermarketurilor

În luna aprilie, comisarii au amendat trei supermarketuri din judeţ. Este vorba despre Carrefour, Kaufland şi Penny Market care au fost sancţionate din cauza unor pateuri Hame. Concret, acestea erau vândute sub denumirea de „pate cu ficat de raţă”, dar ca ingrediente era doar 5% ficat de raţă şi 15% ficat de pui. „Am considerat că denumirea induce în eroare, pentru că ficatul de raţă era mai puţin decât cel de pui. Au contestat şi ei sancţiunea, dar e interesant că au acelaşi avocat. Mai mult, avocatul le-a fost pus la dispoziţie de producătorul Hame”, a spus Marian Grigoraş.

Magazinul Domo a fost amendat cu 25.000 lei din cauza unei acţiuni de marketing. Ieşeanul a cumpărat un produs şi trebuia să primească suma de 10 lei. În schimb, a primit un tichet valoric cu care putea cumpăra tot de la DOMO. Comisarii au considerat că sloganul „Vara e prea fierbinte? La Domo primeşti bani gheaţă” îi induce în eroare pe cumpărători.

 

În proces cu E.On

Şi Universitatea „Al.I. Cuza” a câştigat procesul contra Protecţiei Consumatorilor. Instituţia de învăţământ a fost sancţionată pentru că în contractul de studii erau câteva clauze scrise cu o dimensiune a literei redusă. Interpretarea comisarilor a fost că astfel sunt induşi în eroare studenţii şi au amendat universitatea cu 1.000 de lei. „Instanţa a considerat că abaterea nu e gravă şi a înlocuit-o cu un avertisment. Am formulat recurs şi acum se judecă”, a susţinut şeful de la protecţia Consumatorilor. Şi amenda dată E.On pentru aglomeraţia de la ghişee a fost contestată în instanţă. În urma unei serii de articole publicate de 7est, CRPC a declanşat controale în toată Moldova şi a amendat E.On cu 50.000 lei. Banii nu au fost încasaţi.

E.On a facturat în mod greşit consumul de gaze naturale unui consumator din Iaşi. Cantitatea facturată era de 273 mc, deşi trebuiau facturaţi doar 27 mc de gaz. E.On a dat vina pe o eroare tehnică şi a primit o amendă de 3.000 lei pentru procedură nesigură în facturare.

 

Şi Apavital i-a învins

Cei care îşi plătesc conştiincios amenzile sunt micii comercianţi, cei sancţionaţi cu 200 -300 lei pentru erori de etichetare. În vară, protecţia consumatorilor a verificat „la sânge” SIRAJ-ul şi a aplicat câteva zeci de amenzi. „Au fost achitate toate”, a declarat Marian Grigoraş. În schimb, Apavital a contestat sancţiunile primite şi a avut câştig de cauză. „În 2012, consumatorii din Bucium erau trecuţi la un program de alimentare cu apă. Am primit reclamaţii că nu se respecta programul şi am amendat operatorul. Este vorba despre dreptul acestora de a fi informaţi corect şi precis sau, altfel spus, dacă nu poţi respecta un program, atunci schimbă-l. Instanţa a anulat sancţiunea pentru că Apavital a invocat forţa majoră, faptul că era secetă”, a adăugat Grigoraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here