Răspunsul scriitorului Dan Lungu la atacul fulgerător al criticului Daniel Corbu: Incredibilele minciuni ale lui Daniel Corbu, baron Munchausen de Bahlui

Directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, scriitorul Dan Lungu, a redactat o scrisoare deschisă prin care răspunde atacurilor lansate public de criticul literar Danel Corbu.

 

Scrisoarea deschisă intitulată “Incredibilele minciuni ale lui Daniel Corbu, baron Munchausen de Bahlui”, Dan Lungu răspunde acuzaţiilor aduse de criticul literar, cel care, în urmă cu câteva zile, a redactat o scrisoare deshisă împotriva directorului ieşean. Criticul a redactat săptămâna trecută o scrisoare deschisă în care îi aduce o serie de acuzaţii grave scriitorului român Dan Lungu, susținând că autorul romanului „Sunt o babă comunistă” ar fi fost adus “de valul politic” la şefia Muzeului Literaturii Române, acolo unde, mai spune criticul, ar fi avut o activitate defectuoasă. Unul dintre reproşurile lui Corbu se referă la scăderea tirajului revistei “Dacia literară”.

De asemenea, criticul îl mai acuză pe Dan Lungu şi de desfiinţarea ilegală a unui post de conducere din cadrul unităţii pe care o conduce.

Un alt reproș se referă la anumite “manifestări îndoielnice” organizate de Daniel Lungu, dar şi la întâlnirile tinerilor poeţi, ale căror lucrări ar conţine  o “versificaţie submediocră şi pornografică.”

 

Scrisoarea deschisă adresată de Dan Lungu lui Daniel Corbu

 

Incredibilele minciuni ale lui Daniel Corbu, baron Munchausen de Bahlui

 

Copilul se joacă, pasărea zboară, Daniel Corbu minte. Minte cu o naturaleţe care l-ar înnegri de invidie şi pe baronul Munchausen. Să vă povestesc cum am păţit-o prima dată. La câteva zile după ce am venit director la Muzeul Literaturii Române, dl Corbu a intrat în birou şi – cu ochii umezi, fruntea transpirată şi vocea stinsă de îngrijorare – şi-a cerut permisiunea să plece deîndată acasă, deoarece fetiţa lui are pneumonie şi se simte îngrozitor de rău. Fireşte, am consimţit şi l-am compătimit. Peste nici jumătate de ceas, din maşina care mă ducea cu treburi la CJ, l-am văzut intrând, vesel nevoie mare, într-o clădire. Nu, n-aţi ghicit, nu era o farmacie. Nici o biserică. Am înghiţit cu noduri şi mi-am spus: băi Lungule, mare naiv mai eşti! Au urmat alte şi alte întâmplări minunate şi pline de tâlc, dar nu vreau să plictisesc, mă voi opri doar asupra isprăvii de săptămâna trecută. Aflând pesemne că voi pleca la Festivalul de la Mantova, dl Corbu s-a gândit să se dea cocoş. A pus mâna pe condei şi, de data asta, nu a mai scris versuri ce urmează a fi premiate de Academie sau măcar de Casa de Cultură din Tecuci, ci minciuni la gazetă. Dacă ar fi fost minciuni legate de mine, le-aş fi ignorat cu oarecare seninătate, însă ele privesc instituţia pe care o conduc şi chiar pe…însuşi dl Corbu, aşa ca mă simt dator sa le semnalez cititorilor.

 

Una dintre cele mai incredibile minciuni este că aş fi desfiinţat expoziţia Alexandru Husar. E un fals de care se poate convinge oricine cu uşurinţă. În fapt, nu am făcut decât s-o mut într-un loc în care poate avea mai mult decât cei 0 (zero!) vizitatori cu plată cât a avut în ultimii ani. Dacă într-adevăr dl Corbu ar fi protestat, aşa cum pretinde, ar fi aflat de mult acest lucru… Este adevărat că am desfiinţat ceva, şi asta chiar în primele zile ale mandatului meu, anume expoziţia de cărţi de autor ale dlui Corbu & Co. din Podul Pogor, fiindcă nu cred că un director trebuie să profite de instituţia pe care o conduce pentru a-şi face, cu neruşinare, publicitate scrierilor proprii. În locul acesteia a venit expoziţia documentară Husar, ceea ce pare să-l deranjeze pe poetul Daniel Corbu, protejatul directorului Daniel Corbu. Apoi, pretinde cu neruşinare că tinerii liberali ar fi făcut un chef monstru la Casa Sadoveanu, o altă afirmaţie pentru care nu are nici un argument. Mai mult, sugerează că MLR ar fi plătit o amendă pentru tulburarea liniştii publice, ceea ce, deja v-aţi dat seama, e o altă minciună. Trebuie să recunoaşteţi, e un maestru!

 

Să vedem mai departe: dl Corbu pretinde că ar fi lucrat la MLR ca „director adjunct cu probleme de patrimoniu”, ceea ce e de mirare atât timp cât acest post nu a existat niciodată în organigrama instituţiei. E adevărat că, de când mă aflu la conducerea instituţiei, domnia sa a stat la birou cât stă cioara în par, dar măcar numele postului de pe care păpa leafa nu-mi pot imagina că nu-l ştie. În concluzie, apa e udă, soarele străluceşte, Daniel Corbu minte… Sunt lucruri naturale, pe care nu trebuie decât sa le constaţi.

 

Competenţele secrete ale dlui Corbu

Date fiind afinităţile evidente ale lui Daniel von Corbu cu baronul Munchausen, ca fiinţe raţionale ce suntem, trebuie să punem sistematic sub semnul îndoielii afirmaţiile domniei sale şi să purcedem la verificarea lor empirică. E un exerciţiu de igienă mentală, care m-a ajutat mult în ultimele luni. Printre altele, domnia sa se laudă cu competenţe de management cultural dobândite cu ani buni în urmă la Bruxelles, certificate de un atestat, ca după orice studii serioase. Ei bine, nu pretind că acest atestat nu există, însă până nu-l văd, daţi-mi voie să am oarece îndoieli, aşa, doar fiindcă m-am fript de prea multe ori, dar şi fiindcă mi-a şoptit o păsărică o poezioară nepremeiată de academie. Deocamdată, în dosarul sau profesional aflat la instituţie, acolo unde i-ar fi locul, el nu există, deşi de la începutul anilor ‘90 şi până în prezent ar fi avut timp să ajungă. Răsfoind, nu am dat decât de un atestat de muzeograf şi de lucrarea scrisă cu care domnul Corbu a intrat pe postul de muzeograf, lucrare cu subiecte de o complexitate pe care vă las să o apreciaţi singuri. Pentru informarea publică, ele sună astfel: „1. Numiţi câteva obiective muzeale din judeţul Neamţ, care privesc pe scriitorul Ion Creangă; 2. Numiţi 10 reviste literare contemporane; 3. Numiţi câteva locuri şi monumente ieşene care amintesc de trecerea şi petrecerea lui Ion Creangă”.

Citindu-le, am sentimentul că o bună parte din elevii de opt clase ar putea deveni şi mâine muzeografi….

 

Dl. Corbu faţă cu patrimoniul

Pentru cine nu a aflat încă, trebuie să ştie că Daniel Corbu ţine enorm la valorile literare. Nu, nu şi-ar da viaţa pentru ele, dar i-ar învia pe alţii în numele lor. Aşa se face că anul trecut a solicitat bani de la Consiliul Judeţean pentru a-l invita pe Adrian Păunescu la Festivalul „Grigore Vieru”, gata fiind să-i plătească ilustrului defunct dispărut de mult dintre noi transportul, cazarea şi drepturile de autor. Masa nu, fiindcă legea n-o permite. Cum Bardul de la Bârca nu a putut veni din cauză de deces, l-a chemat pe Fuego, să lăcrimeze împreună, căci, ştie oricine, marile spirite se întâlnesc.

Dar dragostea de literatură a domnului Corbu păleşte pe lângă iubirea de patrimoniu. Sufletul sau sensibil îndrăgeşte atât de mult cărţile, mai ales pe cele vechi, fiind şi expert atestat de  Ministerul Culturii, încât în 2012, în calitate de director, a semnat CASAREA mai multor volume de secol XIX şi început de secol XX, lucru pe care din fericire am avut timp să-l opresc. Poate că volumele cu pricina nu ar fi ajuns chiar la topit, poate că un suflet milos le-ar fi salvat din noianul de maculatură şi le-ar fi dus în biblioteca personală sau la un
anticariat, dar eu cred că a fost mai bine să rămână în biblioteca muzeului. 

De asemenea, dl Corbu este foarte preocupat de cultura generală a copiilor de la sate, calitate peste care nu aş vrea să trecem cu uşurinţă. Dintr-un impuls iluminist datorat poate insomniei, domnia sa a semnat o listă cu cărţi ce urmau să ajungă de la MLR în biblioteci orăşeneşti şi rurale, pe motiv că biblioteca muzeului nu are suficient spaţiu. Printre acestea, descoperim cu stupefacţie nu doar cărţi foarte utile unui muzeu literar, ci şi rarităţi cu care s-ar mândri orice muzeu din lume, cum ar fi ediţii de început ale cărţilor lui Marcel Proust. Dl Corbu s-o fi gândit că e mare păcat ca elevii de Cioca Boca, Coarnele Caprei sau Glodenii Gândului să nu-l citească pe Proust în franceză, ba chiar într-o ediţie rară.

În privinţa clădirilor de patrimoniu, le iubeşte într-atât, încât nu s-a învrednicit nici măcar să le întabuleze, condiţie minimă pentru a accesa fonduri în vederea restaurării. Deplânge situaţia de la Casa Sadoveanu, casă aflată în litigiu, dar nu a întocmit nici măcar documentaţia pentru a o clasa în patrimoniu, ceea ce o face şi mai vulnerabilă în proces. Deplânge situaţia juridică a Casei Alecsandri de la Mirceşti, dar a fost chiar sarcina de serviciu a domniei sale să o rezolve, cel puţin de când am venit eu director. Îmi reproşează lucruri pe care ar fi trebuit să le facă chiar dumnealui de ani buni sau care au fost chiar în sarcina directă a domniei sale în ultimul timp. Psihanaliştii ştiu de ce!

 

În final, pot spune că în materie de patrimoniu dl Corbu umblă cu cioara vopsită, dând-o drept porumbel de Copşa Mica. Aş vrea totuşi să-l avertizez că asta nu ţine decât până la prima ploaie! PS: Dragi cititori, s-ar putea ca dl Corbu să revină în presa cu noi reproşuri şi acuzaţii fanteziste. O spun de pe acum, nu am timp să raspund tuturor lucrurilor visate peste noapte, am treburi mult mai importante de rezolvat. Dar dacă ajungeţi cumva să le citiţi, vă rog să nu uitaţi un singur lucru: copilul se joacă, pasărea zboară, Daniel Corbu insistă.

 

Dan Lungu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here