ULTIMUL SUPRAVIEȚUITOR de la World Trade Center. Steve Sullivan a păcălit moartea de două ori în timp ce turnurile gemene se prăvăleau asupra sa

Timp de 12 ani, a refuzat să vorbească despre cum a fentat moartea de două ori în ziua în care aproape 3.000 de persoane au murit, iar alte 8.900 au fost rănite. Din respect pentru familiile colegilor care au murit. Acum, Steve Sullivan, membru al unui echipaj de pompieri care a intervenit la turnurile gemene imediat după ce au fost lovite de avioanele deturnate de terorişti, descrie circumstanţele extraordinare cărora le datorează viaţa.

Atunci când a fost făcută fotografia de mai sus, nimeni nu ştia că aceasta a surprins, de fapt, un miracol. Încă un pompier murdar şi extenuat, înconjurat de rămăşiţele clădirilor care, până în urmă cu câteva ore, erau printre cele mai înalte din lume. Însă Steve Sullivan, pompierul murdar şi extenuat din această fotografie, trebuia să fie mort, după cum spune chiar el. 

 

„Încă nu pot crede ceea ce s-a întâmplat în acea zi. N-am vorbit niciodată despre asta în public. Înţeleg pe deplin cât de norocos am fost. Sunt atât de recunoscător”, povesteşte el pentru prima dată într-o discuţie cu jurnaliştii publicaţiei britanice „Mirror”. 

 

„Am pierdut atâţia prieteni în acea zi, iar apoi am petrecut foarte mult timp cu familiile lor în următoarele luni. Nu mă simţeam bine să vorbesc despre cât de norocos am fost, înconjurat fiind de atâta durere”, spune Steve.

 

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, Steve a fost detaşat de la unitatea sa de bază, cu numărul 41, la o altă echipă, unitatea de pompieri numărul 288. În momentul în care el a pornit spre aceasta, a avut loc primul atac. Între timp, unitatea 41 plecase spre turnurile gemene. Niciun membru al acestui echipaj nu a supravieţuit. 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here